Postul de televiziune Antena 3 a fost amendat, ieri, de CNA cu 12.500 de lei pentru dezechilibre în emisiunile de dezbatere și promovare electorală, și a somat public postul Antena 2, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale. CNA a observat că Antena 3 a înregistrat dezechilibre în emisiunile de promovare, unde Traian Băsescu și reprezentanții lui au avut 612 secunde, în timp ce Mircea Geoană și reprezentanții lui au avut 2.200 de secunde, informează Mediafax.
„Este, în continuare, aceeași problemă cu invitațiile trimise la PD-L și neonorate, motiv pentru care este o participare dezechilibrată“, a spus Cristina Bachmeier, reprezentantul postului Antena 3 la CNA. Aceasta susține că PD-L a refuzat să trimită vreun reprezentant la Antena 3, deși postul a transmis invitații.
În urma discuțiilor, CNA a decis să amendeze postul Antena 3 cu 12.500 de lei, la propunerea lui Răsvan Popescu, președintele CNA. Tot în sedința de ieri, CNA a decis să someze public postul Antena 2, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale. Astfel, Mircea Geoană și reprezentanții lui au avut 6 prezențe, în timp ce Traian Băsescu și reprezentanții lui nu au fost prezenți deloc.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















