Dimineata cruda de martie. Frigul iti intepeneste picioarele, iar vantul iti plezneste furios obrazul. La Universitate, buchinistii apar o data cu ivirea zorilor. Mai intarziati, unii dintre ei isi aranjeaza cartile una langa cealalta pe scarile Facultatii de Chimie, in timp ce altii si-au salutat deja primii clienti. Au fruntea crispata si nici un zambet nu le brazdeaza chipul. Incepe o noua zi de munca.
O carte pentru o piine
Toata lumea ii vede, trece pe langa ei, arunca priviri fugare peste tarabele burdusite de carti ingalbenite de vreme, dar putini se intreaba cum e sa fii anticar in strada. Nu e o viata usoara si, mai ales, nu e o meserie banoasa. Pentru ei, ziua incepe in jur de ora 6 dimineata, indiferent de vreme. De sarbatori, tot acolo ii gasesti. Nu au concedii si nici sporuri de uzura. In clipa in care isi iau angajamentul si devin vanzatori de carti pe strada, responsabilitatea le revine in totalitate: seara iau cartile acasa, le duc cu taxiul, iar dimineata le aduc tot cu masina. De obicei, taxiul il plateste patronul, dar sunt si zile in care trebuie sa scoata bani din buzunarul propriu, fara ca cineva sa li-i mai dea inapoi.
In mare parte, clientii, pe de o parte, cei care aduc carti spre vanzare, pe de alta parte, cei care vin si le cumpara, sunt fideli unui vanzator. De multe ori, cei care vin sa-si dea cartile sunt oameni saraci. Sunt pensionari care abia reusesc sa-si plateasca datoriile la stat sau, un caz mai fericit, bunici care vor sa faca rost de un ban pentru a-si mai ajuta nepotii. Rareori se intampla ca cineva sa renunte la carti pentru ca nu mai are loc in biblioteca, sau pentru ca, in urma unei sortari, decide ca nu mai are nevoie de ele. Pretul cartilor se stabileste in functie de cat de cautate sunt.
A vrut sa devina profesoara
Pe un scaun albastru de plastic, o femeie sta picior peste picior. Mica de statura, slaba pai, cu geaca din piele intoarsa, de al carei fermoar atarna un martisor, cu caciula gri pe care scrie MYX, fumeaza L&M rosu si vrea sa i se spuna, simplu, Viorica. Are 40 de ani si, de 6 ani, vinde carti la Universitate. Ar fi vrut sa se faca profesoara de sport, dar, de saracie, a renuntat sa mai mearga la scoala inca din liceu. Era internata in spital cand o prietena i-a propus sa fie vanzatoare la taraba ei cu carti. Dupa ce s-a mai insanatosit, s-a angajat. Intre timp, a ramas vaduva si a trebuit sa-si creasca singura copilul. Pentru el rabda in fiecare zi frigul de la Universitate si tot din acelasi motiv se trezeste in fiecare dimineata in jur de ora 5. Nu e usor sa-si atraga clientii si sa si-i pastreze: – Trebuie sa stii cum sa le vorbesti oamenilor, sa citesti cat mai multe carti de pe taraba si sa le recomanzi altceva daca nu ai exact cartea pe care o vor ei. Cel mai tare ma deranjeaza cei care vin, se uita pe o carte, iar daca nu e ce cauta, o trantesc la loc ca pe un cartof-.
Grija mare la hoti
Buchinistii trebuie sa fie mereu cu ochii in patru, sa nu le fure cineva cartile. Isi aranjeaza cartile in asa fel incat sa-si dea seama daca lipseste ceva de pe tarabe sau daca cineva nu a pus-o la locul ei. Cu toate astea, nu exista zile in care sa nu i se fure cate o carte. Incotosmanat cu o geaca neagra, groasa, cu fes pe cap, cu pantaloni ce seamana cu cei ai jandarmilor, un alt anticar, Nelu, s-a obisnuit cu hotii de carti. De 10 ani de cand vinde carti, a ajuns deja sa-i cunoasca. Majoritatea sunt tigani aurolaci si, oricat ar incerca sa-i tina departe, se amesteca in aglomeratie si nimeni nu mai observa lipsa cartilor decat dupa ce se fac disparuti sau seara, cand pleaca acasa. In cazul vanzatorilor, pierderea o suporta din salariu.
Ce-i intristeaza pe vanzatori e ca vanzarea cartilor merge din ce in ce mai greu: -E greu sa mai vinzi carti in zilele noastre. Cartile mai scumpe sunt cumparate de oameni mai cu bani. Uneori vin si politicieni si cumpara de aici cate un dictionar. Dar oamenii care vin si aduc cartile sunt ca vai de ei. Odata a venit o batrana cu o sacosa de carti. Zicea sa i le iau pe toate, numai sa-i dau niste bani macar cat sa-si ia ceva de mancare. Cartile trebuie sa se si vanda. Degeaba i le iau eu daca raman cu ele-, povesteste Nelu, in timp ce musca dintr-un covrig. S-a apucat de -afacerea- cu carti pentru ca nu stia cum sa mai faca un ban ca sa traiasca. Nu-i place deloc cuvantul -afacere-. I se pare prea pretentios, ca si cum i-ai spune ca ii ies bani buni din asta. Zambeste amar in coltul gurii si murmura uitandu-se intr-un punct pierdut -afacere…-. Nicicand nu e bine pentru anticari. Iarna, vanzarile merg mai bine, dar numai ei stiu cum indura frigul care le intra in oase, le distruge rinichii si le da dureri cumplite de spate. Vara, cand gerul nu le mai face probleme, se risipesc pana si putinii cumparatori pe care ii mai au, plecati in concedii sau in vacante.
Politica printre carti
Cel mai mult, buchinistilor le place sa vorbeasca despre politica, despre ce nu merge bine in tara, despre ce s-ar putea face ca lucrurile sa se indrepte. Se intreaba mereu de ce nu mai merge vanzarea cartilor si tot ei isi gasesc raspunsurile. Ei cred ca de vina sunt preturile prea mari la unele carti, dar si dezinteresul oamenilor pentru cultura. Cand vine vorba de ei, anticarii se feresc sa cumpere carti vechi. Spun ca, din cauza timpului care a trecut peste ele, dar si pentru ca nu stiu in ce conditii sunt transportate, multe au ciuperci. Prefera atunci sa dea un ban in plus si sa cumpere pentru copiii lor carti editate mai recent. Cand nu au bani sa faca asta, mai imprumuta de la cei care vand carti noi si le inapoiaza peste cateva zile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
