Home Actualitate Antonela Costache, eliberată pentru că nu sunt probe care să arate traficul...

Antonela Costache, eliberată pentru că nu sunt probe care să arate traficul de influență

DISTRIBUIŢI

Curtea de Apel București a decis că Antonela Costache poate fi eliberată pentru că nu sunt probe care să arate traficul de influență, a avut o conduită foarte bună și o activitate profesională de excepție, iar "moralitatea și legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viața normală".  Instanța a dispus ca judecătoarea să nu se apropie de Tribunalul București și nici de martorii inculpații sau experții din dosar, înlocuind măsura arestării cu interdicția de a părăsi Bucureștiul sau județul Ilfov.
Direcția Națională Anticorupție a contestat decizia Curții de Apel București la instanța supremă, care a judecat luni recursul, urmând să decidă definitiv dacă Antonela Costache va fi eliberată sau dacă va fi cercetată în continuare în arest.
Judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București, a arătat în motivarea deciziei din 25 aprilie că, în ce privește faptele de trafic de influență, sunt "suficiente elemente nelămurite" privind existența lor și "nu este administrată în mod direct nicio probă, prin care inculpata Costache Antonela Anemary să fi discutat (negociat) cu vreo persoană implicată în cauză, nu s-a probat că a luat bani".
De asemenea, judecătorul Stan Mustață menționează în motivare că nu sunt probe directe care să arate că Antonela Costache ar fi acceptat primirea unor sume de bani pentru intervenții în dosare.
În ceea ce privește o a doua faptă pentru care Antonela Costache a fost arestată preventiv, respectiv care ar fi fost comisă în februarie 2013, judecătorul a arătat că lipsesc, de asemenea, probele directe care să o incrimineze.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.