Acasă Actualitate ARCA lucrează la primul supersonic românesc

ARCA lucrează la primul supersonic românesc

DISTRIBUIȚI

Pasionații cercetători care activează în cadrul Asociației Române pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) au anunțat ieri că primul avion supersonic conceput și realizat în totalitate în România ar putea fi gata de zbor pînă la sfârșitul anului 2012 sau, cel târziu, la începutul lui 2013. Acest anunț a fost făcut în cursul unei conferințe de presă în cadrul căreia Dumitru Popescu, președintele ARCA a anunțat testarea cu succes a cabinei  viitorului aparat de zbor care se va numi IAR-111 Excelsior. Alături de președintele ARCA, la conferința de presă au participat și reprezentanți ai Inspectoratului General de Aviație din Ministerul Afacerilor Interne precum și ai Grupului de Nave al Poliției de Frontieră Mangalia, instituții care au contribuit la realizarea acestui test. După omologarea supersonicului IAR-111,  Excelsior va fi folosit ca bază pentru lansarea rachetei spațiale Haas II, ambițiosul proiect cu care ARCA va participa la  competiția internațională Google Lunar X Prize. Testarea acestei componente deosebit de importante a viitorului aparat supresonic a constat în ridicarea cabinei, cu ajutorul unui elicopter, la o înălțime de aproximativ 700 de metri după care a fost eliberarată în cădere liberă, urmată în scurt timp de declanșarea unor parașute cu ajutorul cărora a amerizat la punct fix, într-o zonă antecalculata. De acolo, importanta componentă a viitorului avion supersonic românesc a fost recuperată de către două nave militare ale Poliției de Frontieră, iar de la bordul acestora a fost preluată și transportată apoi pe uscat.    

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.