Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu (foto) intră din nou în atenţia principalului partid de opoziţie. După ce social-democraţii au contribuit din plin la mazilirea liderului liberal din Cabinetul Tăriceanu, de data aceasta eforturile în ceea ce-l priveşte se concentrează pe implicaţii de natură economico-administrativă. Senatorul PSD Cristian Georgescu a solicitat cercetări referitoare la raţiunile pentru care Teodor Atanasiu l-a numit pe fostul său subaltern Victor Apostol ca administrator unic la Rulmentul Braşov. Conform parlamentarului social-democrat, într-un dosar privind tranzacţii cu acţiuni ale companiei Oltchim Ramnicu-Valcea, Victor Apostol şi soţia sa au fost condamnaţi de către magistraţii Secţiei Penale a Judecătoriei Sectorului 1 la doi ani cu suspendare pentru folosirea în beneficiu personal a unor informaţii confidenţiale, obţinute în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu. Acum, Victor Apostol s-a întronat în fruntea Rulmentului Braşov. În fine… Ca urmare a interpelării senatorului PSD, AVAS se pare că va fi nevoită să renunţe la Ordonanţa din 6 martie 2007 prin care s-a decis lichidarea voluntară a uzinei Rulmentul, concedierea tuturor angajaţiilor – peste două mii – şi numirea lui Victor Apostol ca administrator unic. Cristian Georgescu are de gand, în consecinţă, să depună o plangere penală împotriva lui Teodor Atanasiu, avand ca obiect -favorizarea infractorului-. Senatorul PSD susţine că a solicitat instituţiilor abilitate date privitoare la Victor Apostol şi la motivele care au stat la baza învestirii acestuia cu atribuţii decizionale extreme, la carma unei întreprinderi care reprezintă o zonă sensibilă a întregului judeţ. Răspuns : altădată.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















