Ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a declarat in weekendul trecut, la Alba Iulia, ca trupele romanesti trebuie retrase din Irak deoarece -misiunea desfasurata acolo e indeplinita-. El a adus ca argument faptul ca regimul lui Sadam a fost inlaturat, acum noul guvern irakian incepe sa se stabilizeze, iar armata irakiana e pregatita sa preia misiunile fortelor straine, respectiv si misiunile desfasurate de trupele romanesti. In ceea ce priveste obligatiile militare asumate de Romania fata de organismele internationale din care face parte, Atanasiu a anuntat ca tara noastra va participa la misiunile pe care aceste organisme le vor conveni. El a mai adaugat ca Romania se va concentra in perioada imediat urmatoare pe misiunea militara NATO din Afganistan si va continua prezenta in Balcanii de Vest.
Cu aceeasi ocazie, Teodor Atanasiu s-a declarat convins ca dosarele in care e cercetat vor fi inchise rapid dupa ce va fi audiat de procurori: -O sa le explic despre ceea ce e vorba si sunt convins ca intr-un timp foarte scurt dosarele se vor inchide-. El le-a spus colegilor de partid ca nu au in fata -un infractor- si a insistat pe faptul ca -un cetatean nu e vinovat cand il plimba niste anchetatori cu catusele la maini pe la televizor, ci cand instantele de judecata ii dau o hotarare definitiva si irevocabila-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















