Saptamana Patimilor a inceput, in Israel, cu un atentat care a provocat moartea a cel putin opt persoane. 52 de oameni au fost raniti, noua dintre ei aflandu-se in stare grava, in urma unui atentat sinucigas palestinian produs la autogara centrala din Tel Aviv, in apropierea unui fast-food. Atentatul a fost revendicat de gruparile Jihadul Islamic si Brigazile Martirilor Al-Aqsa, dupa ce fortele de securitate israeliene avertizasera asupra unor tentative ale miscarilor palestiniene de a comite atacuri in zona in ultimele saptamani. Surse palestiniene l-au identificat pe autorul atentatului ca fiind Sami Salim Hamed, activist al Jihadului Islamic de la Jenin, Cisiordania. Saeb Erekat, consilier al presedintelui palestinian Mahmud Abbas, a condamnat atacul, cerand tuturor factiunilor palestiniene sa inceteze violentele. -Atentatele nu servesc intereselor palestiniene-, a declarat el pentru agentiile internationale de presa. La randul sau, premierul israelian in exercitiu, Ehud Olmert, a anuntat ca va convoca o reuniune de urgenta a Cabinetului sau pentru a stabili o reactie oficiala. Ieri urma sa aiba loc sesiunea inaugurala a Knessetu-ului, iar premierul a subliniat ca spera sa -fie o ocazie festiva-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane