Acasă Actualitate Autorii jafului secolului au recunoscut faptele de care sunt acuzați

Autorii jafului secolului au recunoscut faptele de care sunt acuzați

DISTRIBUIȚI

Radu Dogaru, Eugen Darie și Alexandru Bitu au recunoscut, marți, în fața instanței, toate faptele de care sunt acuzați în dosarul furtului de tablouri și au cerut să fie judecați în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța Judecătoriei Sectorului 3 i-a întrebat, la termenul de marți, pe inculpații din dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc.
Radu Dogaru, Eugen Darie și Alexandru Bitu au spus că recunosc toate faptele pentru care au fost trimiși în judecată de procurori și vor să fie judecați în baza acestora, cu aplicarea prevederilor articolului 320 indice 1 din Codul penal.
În aceste condiții, instanța urmează să îi audieze pe cei trei și apoi să acorde cuvântul procurorului și celorlalte părți din dosar. Primul este audiat Alexandru Bitu.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, potrivit articolului 320 indice 1.
În acest caz, inculpatul va beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Olga Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.