Home Actualitate Autorul glumei -teroriste- de la Navodari s-a predat politiei

Autorul glumei -teroriste- de la Navodari s-a predat politiei

DISTRIBUIŢI

Politistii constanteni l-au depistat pe elevul care a pus intr-un ghiveci cu flori de la parterul unui liceu din Navodari un plic care continea un praf alb suspect, din primele investigatii reiesind ca substanta este, de fapt, un medicament pentru dureri de stomac. Luni, directorul adjunct al Institutului Cantacuzino, Marian Negut, a declarat ca plicul de la Navodari contine o cultura cu un singur tip de bacterie, care poate provoca toxiinfectii. Specialistii de la Cantacuzino au mai spus ca aceasta bacterie putea fi preparata numai de o persoana care are cunostinte de microbiologie, pornind de la un tehnician care lucreaza intr-un astfel de laborator si pana la un medic. Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, Cristian Deliorga, spune insa ca bacteria putea fi preparata in laborator in conditii speciale, dar in acelasi timp exista posibilitatea ca ea sa fi ajuns in praful din plic de pe mainile elevului.


-Publicitate- pentru liceu

Potrivit adjunctului sefului Inspectoratului Judetean de Politie, comisarul-sef Vasile Balan, autorul glumei teroriste de la liceul -Edeleanu- este Flaviu Mihail Donici, elev in clasa a X-a la Liceul de Chimie din Navodari. El a declarat anchetatorilor ca a confectionat plicul la domiciliul sau inca din luna decembrie 2002, cand a inceput sa decupeze anumite litere din diferite publicatii, pe care le-a lipit apoi pe o hartie, formand cuvantul -antrax-. Apoi a pisat o pastila de Maalox – medicament folosit impotriva durerilor de stomac – pe care a introdus-o in plic. Elevul a mai povestit ca pe 31 ianuarie, dupa ce a plecat de la ora de engleza care nu s-a tinut, a luat plicul si l-a pus intr-o vaza cu flori aflata pe holul cancelariei din incinta liceului. Intrebat de anchetatori daca a dorit sa se razbune pe cineva, Flaviu Donici a declarat ca nu a avut alta intentie decat sa faca cunoscut intr-un fel liceul in care invata.

Cum s-a ajuns la -terorist-?

Toti elevii si intreg corpul didactic de la Liceul -Lazar Edeleanu-, din Navodari, au fost considerati suspecti de catre politisti si procurori, in cazul glumei -teroriste-. Incepand de sambata, anchetatorii i-au audiat mai intai pe elevii clasei care a fost de serviciu in ziua de vineri, cand a fost plantat plicul. Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, Cristian Deliorga, a declarat ca au fost efectuate si cateva zeci de perchezitii, mai ales dupa ce s-a constatat ca in plic s-ar afla bacili de antrax.

Situatia se normalizase luni, cand specialistii Institutului Cantacuzino au descoperit ca in praful alb din plic se afla bacilul -cereus-, care, vazut la microscop, seamana cu cel de antrax, insa este inofensiv. Preventiv, politistii au primit antibiotice inca de sambata, dar multi dintre ei erau siguri ca este o gluma proasta, totusi. Directorul adjunct al Institutului Cantacuzino, Marian Negut, a declarat ca bacilul era prezent sub forma de cultura pura in praful din plic, ceea ce ar indica faptul ca la mijloc s-ar afla mana unei persoane cu cunostinte de microbiologie si acces la materiale de specialitate. In aceste conditii, au fost cercetati toti cei din liceu care ar putea avea acces la astfel de laboratoare sau la persoane cu cunostinte de microbiologie. Insa, luni seara, politistii si procurorii au avut o surpriza foarte mare in timpul audierilor. Cand a ajuns la rand sa dea declaratii, unul dintre elevi a recunoscut ca el a comis fapta si a explicat anchetatorilor cum procedase.

Donici risca trei luni de inchisoare

Flavius Mihail Donici are 17 ani, este singur la parinti si este elev in clasa a XI-a R, cu profil real. El este cunoscut drept un copil cu rezultate mediocre la invatatura, cu un coportament excentric, care face diferite experimente. Flavius Mihail Donici s-a laudat in fata unor colegi, de mai mult timp, ca va face in asa fel incat numele liceului la care invata sa fie cunoscut in toata tara.

Flaviu Mihail Donici, care a fost prins cu sprijinul filialei locale a Serviciului Roman de Informatii, este cercetat in stare de libertate pentru comiterea unor acte de terorism si a unor fapte ce incalca ordinea publica, el riscand o amenda penala sau inchisoare pana la 3 luni.

Inspectoratul reorganizeaza serviciul pe scoala

Inspectorul general al ISJ Constanta, Palomea Petrescu, a declarat pentru Infostar ca inca din cursul acestei saptamani se va introduce un sistem de echipe formate din elevi si profesori, intrucat scolarii nu au suficienta autoritate. -Pana vom primi rezultatele oficiale ale anchetei de la liceul -Lazar Edeleanu-, pentru a putea lua masurile administrative de rigoare, vom intari sistemul se serviciu pe scoala, pentru ca de data asta a fost o gluma, dar pot aparea oricand situatii periculase- – afirma Paloma Petrescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.