La circa o săptămånă distanță de la vizita șefului diplomației israeliene în Romånia, Avigdor Lieberman (foto), cotidianul israelit „Jerusalem Post“ oferă informații din culisele acestei vizite de lucru foarte importante efectuate de oficialul de la Tel-Aviv la București. Jurnaliștii de la „JP“ au scris, ieri, că unul dintre motivele prezenței în Romånia a lui Lieberman a fost căutarea pentru Israel a unor noi spații de antrenament pentru avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Israeliene (IAF), în special pentru misiunile de antrenament la distanță. Publicația amintită opinează că acest demers diplomatic vine în condițiile în care Turcia a anulat permisiunea acordată IAF de a zbura în spațiul său aerian, după reacțiile negative provocate, în råndul populației turce, de războiul din Fåșia Gaza de la finele anului 2008. În ultima vreme, IAF și-a intensificat zborurile pe distanțe lungi, în special în vest, în direcția Stråmtorii Gibraltar, fapt ce a fost comentat de analiștii militari internaționali drept repetiții pentru o eventuală atacare a Iranului. În consecință, Ministerul israelian al Apărării încearcă să continue un acord semnat în 2006, care permite avioanelor de luptă israeliene să se antreneze în spațiul aerian al Romåniei. IAF au trimis în Romånia avioane pentru antrenament, în 2007, și plănuiesc să își trimită din nou flota la sfårșitul acestui an. Reamintim că MApN a confimat la numai două zile că „două aeronave militare israeliene de tip GULFSTREAM au survolat miercuri, 17 martie, spațiul aerian al Romåniei, avånd toate autorizările necesare, potrivit legislației naționale“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















