Primul caz de asasinat la comandă pentru încasarea unei polițe de asigurare s-a încheiat ieri, cu condamnarea definitivă a avocatului brașovean care a plătit uciderea soției sale. Victor Teodorescu a pierdut la instanța supremă recursul promovat împotriva sentinței de acum un an, prin care a fost condamnat la executarea aceleiași pedepse.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au menținut decizia Curții de Apel Brașov, din 27 februarie 2012, prin care Victor Teodorescu a primit 25 de ani de închisoare pentru că a comandat asasinarea soției sale, Violeta Teodorescu. Femeia a fost ucisă pe 29 martie 2011, cu 15 lovituri de levier în cap și alte 25 de lovituri de cuțit în gât, iar câteva zile mai târziu a fost prins și asasinul, Erwin Preșmereanu. El a fost condamnat, acum un an, la 16 ani și opt luni de închisoare. Anchetatorii au stabilit că avocatul urmărea prin moartea soției sale să încaseze prima de asigurare în valoare de 150.000 de euro și l-a determinat pe Preșmereanu să-i ucidă soția promițându-i că va stinge o datorie de 60.000 de euro pe care mama acestuia o avea la avocat. Avocatul i-a scris chiar și mai multe indicații asasinului, pe mai multe pagini, din care procurorii au descoperit doar una. Avocatul, care avea datorii mari și fusese suspendat din Baroul Brașov pentru neplata taxelor, i-a explicat lui Preșmereanu sa actioneze intr-o zi ploioasa, ”pentru că lumea merge cu capul în jos”, să-și facă o legitimație falsă de lucrător la regia de electricitate, și un registru ”de doi lei” pentru a pătrunde în locuința de pe strada Brazilor.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















