Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a retras ieri din activitatea sa de la Academia Română, el fiind membru de onoare al Academiei din 1992. "M-am retras momentan. I-am dat o scrisoare domnului Ionel Haiduc (președintele Academiei, n.r.), deși nu mă consider vinovat, momentan mă retrag din activitățile de la Academie", a spus Stolnici, care a adăugat că "m-am săturat de hăituiala presei și a tuturor și nu vroiam să fie hăituiți și ei la Academie, nu au nicio vină". Colegiul CNSAS a stabilit, în august, că Bălăceanu-Stolnici a făcut poliție politică. Acesta a comunicat Academiei Române, într-o replică postată pe site-ul forului, că a colaborat cu serviciile secrete române în epoca Ceaușescu, colaborarea fiind determinată de "caracterul special" al cercetărilor sale științifice și de obligațiile legale din respectiva perioadă. Forumul Civic Românesc a solicitat Academiei, printr-o scrisoare deschisă din 28 noiembrie, să retragă "de urgență" titlul de membru de onoare lui Bălăceanu-Stolnici.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















