Acasă Actualitate Baronul PSD, Nicușor Constantinescu, de negăsit după ce a primit mandat de...

Baronul PSD, Nicușor Constantinescu, de negăsit după ce a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Au apărut informații că el a părăsit spitalul din SUA încă de luna trecută

DISTRIBUIȚI

 

 

Tribunalul București a emis un mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele lui Nicușor Constantinescu, președintelui Consiliului Județean Constanța, după ce magistrații au constatat că, în acest moment, aceste este, practic, de negăsit. Avocații „baronului” de Constanța susțin, sus și tare, că el ar fi internat în spitalul Johns Hopkins din Chicago. Spusele apărătorilor sunt, însă, contrazise de o serie de informații obținute de reporterii TVR. Aceștia din urmă au discutat cu reprezentanții oficiali ai acestei unități medicale din SUA care le-au declarat că Nicușor Constantinescu a părăsit spitalul încă din luna mai, iar acum nimeni nu știe unde se afla. „Nu este aici. Nu știu unde poate fi, dar nu este în spital, fizic. Poate a mai venit pentru o procedura, dar nu mai este aici. Domnul acesta nu mai este în spital de luna trecută” a declarat reprezentantul Spitalului John Hopkins pentru TVR. Astăzi, puși în fața acestei situații, magistrații de la Tribunalul București au admis cererea procurorilor DNA de arestare preventiva pentru 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Constanța. Decizia nu este definitiva și a fost deja contestata de avocații lui Nicușor Constantinescu la Curtea de Apel București. Avocatul „baronului” Constantinescu a afirmat, luni, la Tribunalul București, că o eventuală întrerupere a tratamentului pe care îl urmează Nicușor Constantinescu în SUA, unde a fost operat, i-ar pune viața în pericol: „Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arata starea medicala gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce il privește pe domnul Nicușor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu și-a încălcat cu rea-credință obligatiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanță așa de mare, dintre România și Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul ca procurorul care a încuviințat părăsirea țării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoștea faptul ca domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operația care a fost deja realizata, ci și tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, faza în care domnul Constantinescu se afla în momentul de față”, a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul București. Nicușor Constantinescu a trimis, săptămâna trecută, în țară, câteva poze care, susținea el, îl surprindeau pe un pat de spital. Într-una dintre el, Constantinescu ținea în mână un ziar din data de 17 iunie, pentru a arăta că pozele sunt recente. Alături de poze, Nicușor Constantinescu a trimis și o presupusă scrisoare semnată de un medic de la spitalul Johns Hopkins din Chicago, în care acesta susținea că pacientul român trebuie să își continue tratamentul: „O întrerupere în acest moment a îngrijirii medicale a domnului Constantinescu ar compromite major starea sa de sănătate și poate anula progresul pe care l-a făcut în recuperarea sa și a stadiului oncologic”, se arată în scrisoarea semnată de medicul Mohamad E. Allaf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.