
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că propunerea președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, privind bugetul european pentru perioada 2014-2020 este "extrem de nefavorabilă și inacceptabilă" pentru România, motiv pentru care Guvernul îl sprijină pe președintele Băsescu "să nu cedeze", sugerând chiar un eventual veto din partea țării noastre la reuniunea de săptămâna viitoare. În replică la declarațiile lui Ponta, Băsescu a avut o replică acidă : "Toate statele contributoare s-au băgat deja sub birouri. Sunt în alertă că România pune veto. Nu poți să mergi în halul ăsta la Bruxelles. Poți să pui veto când se încalcă Tratatul. Nu poți să spui "Doamna Merkel, dacă nu-mi dai bani, eu îți trântesc un veto de nu mai pleci de la Berlin".
"De 8 ani n-am văzut niciun stat făcând veto în CE atunci când nu s-a încălcat Tratatul", a mai precizat șeful statului.
Băsescu: Înțeleg că Guvernul s-a hotărât să cumpere mașini, cred că e o măsură neinspirată
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că decizia Guvernului de a cumpăra mașini, cu o valoare de până în 18.000 de euro, este "una din măsurile neinspirate" pe final de an, apreciind că, dacă au rămas bani necheltuiți, ar fi putut fi folosiți la plata facturolor restante la ministere.
"Am înțeles că Guvernul s-a hotărât să cumpere mașini și valoarea mașinilor să nu depășească 18.000 de euro. Cred că este una dintre măsurile neinspirate pe sfârșit de an, dar este caracteristică guvernărilor noastre", a spus Băsescu.
El a apreciat că o măsură corectă a Guvernului ar fi fost ca acești bani, dacă nu s-au cheltuit, măcar să fie utilizați la plata facturilor restante la diverse ministere.
România nu e într-o situație critică, critică ne-o facem noi
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că România nu este într-o situație critică, spunând: "critică ne-o facem noi pentru că nu facem ce trebuie".
Președintele a spus că intervenția sa este pentru a da optimism.
"Poate reușim să aducem partidele aflate în campania electorală în fața problematicii reale a țării și nu în dispute «ba tu, ba eu». Aș vrea, ca președinte, să văd care sunt opțiunile reale ale partidelor în afară de poeziile pe care și le-au scris în programele de campanie electorală. Vreau să înțelegem că România nu este într-o situație critică. Critică ne-o facem noi pentru că nu facem ce trebuie", a spus Băsescu.
El a mai afirmat că România este țara care și-a făcut cel mai rapid restabilirea echilibrelor macro-economice și că, deși mai sunt "urme ale sacrificiilor uriașe" pe care românii le-au făcut în 2010, România nu este în situația Spaniei, Greciei sau Irlandei.
Acuzații de la Cotroceni: guvernanții au fost preocupați de politică
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că unul dintre motivele pentru care România nu a reușit să mențină creșterea economică se referă la faptul că nu au fost utilizate fondurile europene, punctând că guvernele au fost mai preocupate de politică decât de fondurile comunitare.
"Zona euro se află în recesiune, așa cum ați văzut, iar ideea că trebuie să fim extrem de serioși pentru a ne valorifica șansele de a avea creștere economică în anul 2013 este o idee care trebuie valorificată. În condițiile în care UE, zona euro în mod deosebit, se află în recesiune și perspectiva este ca și în trimestrul următor să rămână în recesiune, ne obligă să privim foarte realist și la situația noastră. Dacă analizăm ultimele patru trimestre, se observă cu ușurință că România a avut trei trimestre cu scădere economică față de trimestrul anterior și doar unul cu o creștere de 0,5%, trimestrul doi din 2012", a afirmat Băsescu, într-o declarație la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că unul dintre motivele esențiale pentru care România nu a reușit să mențină creșterea economică se referă la neutilizarea fondurilor europene.
"De ce nu am reușit să menținem creșterea economică anunțată practic de trimestrul doi 2012? Sunt câteva motive esențiale. Primul și cel mai important este neutilizarea, începând cu trimestrul trei, a fondurilor de la UE. Dacă România ar fi utilizat un miliard de euro în această perioadă, și au fost la îndemâna noastră, astăzi am fi discutat de creștere economică, și nu de scădere. (…) Pasiunea este să dea vina PDL-ul pe actualii guvernanți, actualii guvernanți pe foștii, realitatea este că nici unii, nici alți nu și-au făcut treaba până la capăt", a susținut Băsescu.
În opinia sa, guvernele au fost mai preocupate de politică decât de fondurile europene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















