Presedintele Traian Basescu a botezat, ieri, la Biserica -Sfantul Nicolae- din municipiul Brasov, o fetita de o luna si jumatate, care a primit numele Ioana Elena. Slujba a inceput la ora 12.00 si a fost oficiata de doi preoti brasoveni. Presedintele a fost punctual la eveniment, venind insotit de sotia sa, Maria, si de fiica sa cea mica, Elena. Timp de o ora, presedintele a ascultat slujba si si-a tinut fina in brate. La finalul slujbei, presedintele a spus ca-i ureaza micutei multa sanatate si noroc si a indemnat-o sa fie fotogenica in fata camerelor de luat vederi. -Ii urez sanatate si noroc, pentru ca o sa aiba nevoie. Este al saselea copil pe care-l botez si ii doresc tot binele-, a declarat Basescu, aflat intr-o forma de zile mari. Tatal fetitei a spus ca intre familia sa si cea a presedintelui Basescu exista o relatie de prietenie mai veche, actualul presedinte fiind si nasul lor de cununie, in urma cu 13 ani. El a mai precizat ca a ales cele doua nume pentru fiica sa pentru ca i s-a parut o combinatie frumoasa, cele doua nume fiind purtate si de fiicele presedintelui, Ioana si Elena. Dupa terminarea slujbei, botezul a continuat cu o petrecere la un restaurant din Predeal, localitate in care Traian Basescu se afla de sambata seara, cand a petrecut cateva ore la un restaurant, alaturi de sotia sa. De subliniat ca, pentru a-l vedea pe Traian Basescu, brasovenii – printre care s-a numarat si primarul George Scripcaru – s-au inghesuit in biserica.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















