
Romånia promovează o politică externă bazată pe pragmatism, obiective clare, transparență și predictibilitate, așa cum a reieșit din discursul ținut, ieri, de liderul de la Cotroceni, Traian Băsescu, în fața diplomaților romåni, dar și a celor străini acreditați la București. Șeful statului a ținut să explice punctual care sunt țintele Bucureștilor pentru viitorul apropiat și a îndemnat diplomații romåni să facă tot ce le stă în puteri pentru atingerea acestor deziderate de politică externă. Băsescu a afirmat că prioritatea zero a diplomației conduse de ministrul Teodor Baconschi trebuie să fie aderarea Romåniei la Spațiul Schengen în aprilie 2011. „Am intuit eventuale probleme încă de la modul în care a fost redactat raportul pe Justiție. Va trebui un efort diplomatic pentru ca Romånia să-și atingă prioritatea zero: intrarea în Spațiul Schengen în 2011“, a declarat Traian Băsescu. Șeful statului a explicat că acest lucru va fi cu atåt mai dificil de atins în contextul în care se încearcă asocierea dintre probleme cauzate de țigani peste hotare și viitoarea aderare a Romåniei la Spațiul Schengen. Despre aceste acțiuni, președintele a afirmat că „sunt incorecte și nu sunt în conformitate cu Tratatul UE“.
Securitatea energetică
Un punct strategic foarte important atins de șeful statului a fost cel legat de problema securității energetice a Romåniei. Acesta s-a arătat nemulțumit de „rateul“ diplomației romåne în a conferi țării noastre statutul de gazdă a Agenției pentru Reglementare în Energie la nivel comunitar. „Vreau să nu mai avem astfel de incidente. Am început să ne strångem aliații pentru vot abia cånd ceilalți doi concurenți își asiguraseră deja voturile (…). Din cåte știu, anul viitor trebuie să apară o nouă agenție, iar Romånia trebuie să aibă o ofertă serioasă pentru a o aduce la București“, a comentat președintele. De asemenea, acesta a readus în discuție proiectul energetic tripartit AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romånia), despre care a declarat că va coopta și Ungaria și că există un sprijin real din partea SUA pentru acest obiectiv strategic.
Axa comunitară
Președintele a mai afirmat că este nevoie de o reformă reală în justiție pentru ca, în 2011, Romånia să iasă de sub Mecanismul de Cooperare și Verificare în Justiție (MCV), instrument de verificare ale UE impus țării noastre la aderare. Totodată, Romånia va susține Politica Agricolă Comună (PAC), reformă promovată de comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloș.
Sub umbrela NATO
Șeful statului a mai adăugat că trebuie apăsată pedala de accelerație în ceea ce privește amplasarea scutului antirachetă american pentru a conferi țării noastre un statut militar întărit la Marea Neagră. De asemenea, el a indicat că trebuie menținută la cote cât mai înalte relația strategică cu SUA pentru a atrage investiții. Referitor la relația cu Moscova, șeful statului a declarat că aceasta trebuie să fie dominată de „pragmatism“ și „respect“, în ciuda unor divergențe apărute recent, care au, în opinia președintelui, reverberații la Chișinău, deși Romånia își etalează transparent interesele vizavi de această țară. Nu în ultimul rånd, Băsescu le-a cerut ambasadorilor de la posturi să explice cu exactitate în mediile politice străine interesele Romåniei în ceea ce privește integrarea Republicii Moldova în UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















