Membrii „onorabili“ ai partidelor politice s-au bătut ieri la propriu într-o instituție publică, Primăria Capitalei, doar pentru că nu s-au putut pune de acord asupra împărțelii corecte a „ciolanului“. În tot acest timp, organizații non-guvernamentale se împingeau afară cu gardienii publici, mai mult sau mai puțin din același motiv: votarea a 54 de planuri urbanistice zonale (PUZ-uri), o „modalitate de îmbogățire“, cum o numesc chiar membrii Consiliului General al Municipiului București. Ședința CGMB a început cu înjurături și s-a finalizat cu o bătaie între fostul senator Marius Marinescu (cunoscut sub denumirea de „Bideu“), liderul PRM București, Codrin Ștefănescu, și polițiștii comunitari. Ulterior, cei doi au fost evacuați din sală. Nu înainte ca cei doi reprezentanți PRM să amenințe că vor face plångere penală atåt împotriva primarului general, cåt și împotriva consilierilor municipali, arătånd că data viitoare vor veni și „cu acte în susținerea afirmațiilor de ilegalitate a proiectelor“ dacă se vor vota PUZ-urile. Aceeași sedință a fost precedată de un protest al reprezentanților PRM, pe trotuarul din fața Primăriei Capitalei, și de reprezentanții mai multor ONG-uri. Aceștia din urmă au recurs la o formă inedită de a-și manifesta dezacordul față de ordinea de zi a ședinței Consiliului, purtånd un sicriu, o cruce și mai multe jerbe. Paradoxal, printre membrii CGMB se află și membri PRM, care nu au avut nicio jenă în a vota în diferite alte rånduri PUZ-uri controversate, în timp ce colegii lor „protestau“ afară. Dar ipocrizia e mare…
Care e miza?
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de ieri a CGMB au fost 54 de PUZ. Potrivit reprezentanților societăților civile, majoritatea PUZ-urilor propun derogări de la normele actuale de urbanism, o parte dintre acestea neavånd toate documentele cerute de lege. Cert este că ședința de ieri a fost suspendată, iar PUZ-urile cu pricina nu au mai fost votate. Ceea ce e grav pentru mulți, căci intră în vigoare noile modificări, conform cărora nu vor mai fi permise decåt derogări cu maxim 20 % de la coeficientul de utilizare al terenului (CUT). Altfel spus, nu se vor mai vota PUZ-uri pe bandă rulantă, după bunul plac al consilierilor generali și al afaceriștilor.
Consilierii i-au dat peste nas lui Oprescu
Tot ieri, Consiliul General al Muncipiului București a respins propunerea primarului general Sorin Oprescu de a ridica autovehiculele staționate ilegal, prin Administrația Străzilor, precum și proiectul privind aprobarea contractului de închiriere a unui nou sediu în care aparatul municipalității și CGMB ar fi trebuit să se mute pe perioada consolidării actualului sediu. Consilierii au susținut că este prea mare cuantumul chiriei, iar „lucrările de consolidare ale actualului sediu pot fi desfășurate cu oameni în imobil“. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, intenționa să aloce 2,7 milioane de euro pe an pe chirie unei firme cu datorii, iar contractul urma să fie făcut pe trei ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia. Însă Oprescu nu se lasă. Doar sunt atåția bani la mijloc. După ce i-a fost respins proiectul, edilul a declarat că va muta primăria „etaj cu etaj“.