Două stripteuze românce s-au luat la bătaie într-un club din Londra, iar una dintre ele a lovit-o pe cealaltă în față, spărgându-i nasul.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Cearta dintre cele doua ar fi pornit din cauza că Maria Badea , în vârstă de 20 de ani, ar fi fost geloasa pe Gina Ciobotaru, din cauza numărului mai mare de clienți pe care aceasta ii atrăgea, notează Daily Mail.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Totodată, agresoarea ar fi pretins ca cealaltă stripteuza îi fură clienții.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Badea este acuzată că ar fi lovit-o cu capul pe Ciobotaru și apoi cu pumnul în față, lângă clubul French Pussycat, din Soho, Londra, după ce în prealabil o avertizase că urmează sa o aștepte in afara clubului de striptease.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ciobotaru a avut nevoie de o operație la nas, după incident, și nu a mai putut lucra timp de o săptămână.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Dansatoarea care a provocat incidentul a pretins că cealaltă a numit-o "perversa" și i-ar fi înjurat familia și pe mama sa, "in limba română", potrivit sursei citate.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Badea a recunoscut că a lovit-o pe Ciobotaru, însă a spus ca mai degrabă a pălmuit-o decât să o lovească cu pumnul, iar incidentul nu a fost unul premeditat, așa cum a fost acuzată.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















