
Canicula din această vară a afectat nu numai oamenii, ci și păsările, manifestări atipice fiind sesizate îndeosebi la berze, care migrează în grup dintr-o parte în alta. Președintele Asociației de protecție a păsărilor "Rara Avis" din Sfântu Gheorghe, Kelemen Laszlo, a declarat că acest fenomen se manifestă îndeosebi la berzele care nu au cuibărit în județul Covasna și care vin probabil din zonele în care temperaturile sunt mult mai mari. Comportamentul bizar al berzelor a fost denumit de specialiști "sindromul Africii", deoarece este tipic păsărilor care migrează pe acest continent, fără a-și face cuiburi. "Este clar că păsările sunt dezorientate", a explicat Kelemen Laszlo, care a mai spus că se așteaptă ca primele stoluri de berze să plece spre țările calde în jurul datei de 20 august. În județul Covasna vin, în fiecare primăvară, aproximativ 300 de berze, potrivit estimărilor Asociației "Rara Avis", iar aproape un sfert aleg să se stabilească în localitatea Pachia, aflată în vecinătatea stațiunii Covasna. Localnicii nu își explică de ce păsările preferă acest loc, însă Kelemen Laszlo consideră că unul dintre motive ar fi acela că stâlpii de înaltă tensiune aflați pe marginea drumului principal au fost supraînălțați de Electrica în urmă cu câțiva ani pentru a reduce numărul avariilor provocate de păsări pe linia de alimentare cu energie electrică, iar în vârful lor a fost montat câte un dispozitiv care acum le permite berzelor să-și amenajeze cu ușurință cuiburile. Interesant este că membrii Asociației "Rara Avis"' Sfântu Gheorghe s-au făcut remarcați pe plan național și internațional în urmă cu aproape doi ani după ce, împreună cu medicul stomatolog Kusztura Janos și veterinarul Kondor Attila, au montat în premieră mondială un cioc artificial unei berze rănite. Barza, care se domesticise, a migrat toamna trecută în țările calde, iar în acest an nu s-a mai întors în România.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















