Biserica la răscrucea Constituției: între tentația ochiului dracului și vocația creștină

Mare zarvă s-a stârnit în ultima perioadă pe tema banilor pentru BOR, de la statul român dar și pe tema unei mai riguroase secularizări a statului cam pe model american, inițiativă concretizată ieri prin depunerea unui proiect constituțional. 30 de ONG-uri au propus Forumului Constituțional introducerea în Constituție a sintagmei „România stat laic“. Totodată, aceștia propun introducere în viitoarea Constituție a unei prevederi care să stipuleze autonomia cultelor religioase față de stat. Asociația Secular Umanistâ din România (ASUR) precizează, într-un comunicat de presă, că aceste propuneri au ca scop întarirea si extinderea drepturilor tuturor cetățenilor, din perspectiva religiei, fara deosebire de confesiune sau credințe individuale.
Reprezentantii ASUR spun că, în contextul dezbaterilor publice actuale privind revizuirea Constitutiei, ONG-urile semnatare își reafirmă susținerea pentru laicitatea statului și fac un apel către toate forțele politice implicate în procesul revizuirii Constituției să susțină ideea unei Românii laice.  Ei propun modificarea articolului 1 din Constitutie: Statul roman în următoarea formă:“Romania este stat de drept, democratic, laic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate“.
În expunerea de motive, reprezen­tanții ONG-urilor spun ca aceasta completare aduce o clarificare necesara prin care se garanteaza caracterul secular al statului si se intareste separarea intre stat si cultele religioase, fara a aduce in nici un fel atin­gere drepturilor deja afirmate.
Cele câteva ONG-uri adunate sub flamura lui Remus Cernea, consilierul lui Ponta, încearcă o sciziune în mentalul colectiv, pretinzând implicit ca prin Biserică se înțelege (doar) clerul, iar prin societatea (instituția, mentalitatea) laică se înțelege o grupare secularizată quasi atee. Religia are însă în mod obligatoriu o componentă comunitară, socială, ceea ce „seculariștii“ lui Cernea se fac a nu pricepe. Se fac a nu pricepe că Biserica nu este doar o instituție ci înseamnă soborul tuturor celor ce sunt botezați și care-L mărturisesc pe Dumnezeu.
Încercarea de evacuare a religiei sau a autorității clericale din spațiul public este ridicolă, deoarece România nu este SUA, un stat format din compas pe planșetele unor veniți cu vaporul de peste ocean peste indieni. La începutul secolului al XX-lea, K. Marx, E. Durkheim sau M. Weber, trâmbițau cu putere în trompetele secularizării, toți aceștia anunțând pierderea influenței și importanței religiei în societățile moderne și pretinzând că religia se va găsi descalificată în raporturile sale cu modernitatea și cu procesul raționalizării. Max Weber, deși fervent protestant la bază, afirma că progresul omenirii va conduce, printre altele și la marginalizarea religiei, Émile Durkheim credea că religia trebuie să fie înlocuită printr-un fel de religie civilă continuând o morală care să permită întărirea coeziunii sociale iar în ce-l privește pe Tataia Comunis­mului, Karl Marx, acesta era cel care considera religia drept opiu pentru popor, un halucinogen periculos.
A trecut de atunci ceva timp și s-a dovedit că ipoteza potrivit căreia secularizarea este un proces ireversibil nu corespunde întru totul realității. Dimensiunea religioasă a existenței umane nu și-a pierdut semnificația socială și forța culturală, iar optimismul cu care era privit așa zisul proiect al modernității – fie ea comunistă fie ea capitalista – este astăzi cu mult diminuat. O mare parte a lumii, în aceste vremuri de criză indusă, crede astăzi că ne îndreptăm către Abis. Un Mircea Eliade a înțeles mult mai bine și a afirmat tranșant ca omul modern este fals secularizat iar dimensiunea sacrului subzistă în nenumărate forme mai mult sau mai puțin camuflate.
Remus Cernea n-are însă treaba cu lectura lui Eliade ci mai degrabă cu număratul mara­feților.
Același Remus Cernea, consiler al lui Ponta și deputat de Constanța, oraș unde însă nu poate călca deoarece Mazăre a declarat că-i rupe picioarele se întrebuin­țează serios și pe plan parlamentar, propunând un proiect de lege ce are în vedere reglementarea banilor pe care îi poate încasa Biserica de la stat ori de la popor.
Cernea a anunțat că pregătește împreună cu un grup de parlamentari o inițiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanțare a cultelor decât cea de la bugetul de stat. Acesta a declarat că proiectul va fi lansat în dezbatere publică în luna mai și vizează o finanțare a cultelor bazată pe direcționarea de către fiecare contribuabil a unei părți a impozitului pe venit către cultul de care aparține. Aceasta redirecționare a unui procent din impozit către cultele religioase ar fi „la libera ale­gere“, sustine Remus Cernea.

Biserica n-are nevoie de banii statului

Un învățat al Bisericii, mare duhovnic, mi-a spus cândva ca dracul poate fi taumaturg, spre marea mea mirare, adică poate avea virtuți vindecătoare. Oame­nii care dau de dracul, lipsiți fiind de credință sau educație religioasă afla astfel că există și Dumnezeu. Mai mult, unele lucrări drăcești se întorc împo­triva inițiatorilor și se așează cu totul altfel decât au intenționat îndrăciții.
Astfel mie mi se pare de exemplu că toată agitațiunea celor 30 de ONG-uri ale lui Cernea și Toma este de mare utilitate Bisericii. ?ê?£i eu cred cu tărie ca preoții nu trebuie să primească salariu de la stat iar ierarhii n-au voie să fie asimiliați secretarilor de stat și demnitarilor ca până acum.
Vocația slujirii creștine este o misiune nu un job. Preotul dacă este controlat de stat poate fi ușor manevrat și manipulat de către birocrația unei instituții care nu iubește Biserica.
Dacă în nomenclatorul meseriilor va intra și jobul de duhovnic s-a sfârșit cu taina spovedaniei. Statul comunist ca și statul actual reprezintă forțe de ocupație. Statul a fost și a rămas asupritor. România este încă sub controlul unor forțe care au prea puțin de-a face cu cele sfinte. Cel mai mare rău la adresa populației României este reprezentat de statul român, de clasa politică coruptă, ticăloasă, nemernică, jefuitoare, trădătoare și pe alocuri formată din criminali cu mâinile roșii de sânge de român.
Statul aplică forme de persuasiune asupra oamenilor Bisericii prin pârghia banilor. Biserica n-are nevoie de niciun leu de la acest stat. Din păcate cei care conduc astăzi Biserica aparțin și ei unor rețele oculte, născute din subteranele unor structuri malefice ale statului. Mă refer aici direct la Daniel Ciobotea despre care fratele său mai mare, Gheorghe Ciobotea, a afirmat tranșant: „E un diavol. A fost ofițer de Securitate sub acoperire!“
Daniel Ciobotea mai este supranumit și managerul în sutană deși propriul său frate a nuanțat spunând despre Daniel că ar fi de fapt o satană în sutană, un drac afurisit și nesătul.
 Daniel a fost ridicat în 1990 de la rangul de consilier patriarhal la cel de episcop vicar, pentru că după numai câteva luni să devină Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Ce îl recomanda pentru o poziție atât de înaltă în momentul în care nu împlinise nici 40 de ani? Absolvent al Institutului Teologic din Sibiu în 1974, în plină dictatura ceau­șistă, Dan Ilie Ciobotea a reușit să-și continue studiile în străinătate, la universități din Franța și Germania. Mai mult, începând din 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția), unde a fost și director adjunct între 1986 și 1988.
În aceeași perioadă, în care puțini romani visau să intre măcar în posesia unui pașaport, a participat la numeroase întruniri religioase în Europa și SUA. De aici și speculațiile privind relațiile sale apropiate cu Securitatea, care se infiltrase în Biserica Ortodoxă Română la toate nivelurile, de la elevii de seminar până la prelați.
În ianuarie 1990, preacucernicul protosinghel Daniel devenise președintele Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, care milita între altele pentru înlăturarea Prea Fericitului Teoctist. Daniel Ciobotea a fost propulsat de către unul dintre cei mai longevivi informatori cu sutană din istoria României, Mitropo­litul Corneanu, cel care „l-a lansat“ pe actualul Patriarh, Daniel Ciobotea. Mitropolitul Corneanu, fost membru al Comisiei Tismăneanu, s-a făcut frate cu dracul incă din tinerețe, colaborând intens cu organele păgânei Securități.
Daniel a beneficiat de puternic sprijin politic din partea liderilor FSN, și relația de amor a avut și laturi simbolice – de exemplu l-a decorat cu cea mai mare distincție a Mitropoliei, „Crucea Moldova“, pe Octav Cozmanca, l-a susținut puternic, din spate, și pe Adrian Năstase – iar în stenogramele PSD, liderul PSD Iași, foarte apropiat de Ion Iliescu, Ion Solcanu, afirma despre Daniel – „e omul nostru trebuie ajutat“.
Pe scurt, agitațiunea lui Cernea făcut om de PSD, în contra omului de bază al PSD, Daniela Ciobotea este în mod evident o cacialma, el având mai degrabă o miză personală, pe de o parte băgarea în seamă și pe de altă parte ciugulirea unor bănuți de afară.
Până una alta drăcoveniile ăstora s-ar putea să aibă un efect benefic, poate în sfârșit se rupe cu adevărat Biserica de legă­turile mercantile și dubioase cu statul.

George Roncea