Home Actualitate Boagiu: Unii președinți de consilii județene șantajează constructorii de autostrăzi

Boagiu: Unii președinți de consilii județene șantajează constructorii de autostrăzi

DISTRIBUIŢI

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a afirmat ieri că unii președinți de consilii județene șantajează constructorii de autostrăzi să reabiliteze drumuri locale sau dispensare în schimbul aprobărilor necesare pentru execuția lucrării în zona respectivă.
"S-au gândit să șantajeze pentru că din construcția de autostrăzi se scot bani, dar noi nu avem bani pentru investiții locale. Într-un județ, un președinte de consiliu a cerut să-i fie reabilitați 42 kilometri de drum județean ca să dea o aprobare. Nu vom tolera astfel de șantaje ca să se construiască autostrăzi", a declarat Boagiu, într-o conferință de presă.
Întrebată fiind care sunt acei președinți de consilii județene, Boagiu a evitat să-i nominalizeze.
În acest an fost finalizați 58 kilometri de autostradă – tronsoanele Timișoara-Arad (32 km), centura ocolitoare Constanța (aproximativ 8 km) și Medgidia-Constanța (circa 25 km).
Astfel, România are în prezent aproximativ 370 km de autostradă, în timp ce în execuție se află alți 434 km (4,09 miliarde euro), în curs de semnare a contractelor 25,6 km (134 milioane euro) și în curs de licitare 111 km (1,1 miliarde euro).
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, în județul Arad, că până la începutul anului 2013 vor fi reabilitați 2.300 de kilometri de drumuri naționale, iar lucrările la 500 de kilometri vor fi finalizate la sfârșitul acestui an.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.