Home Actualitate Boc îi cere lui Igaș să găsească soluții privind restructurarea MAI

Boc îi cere lui Igaș să găsească soluții privind restructurarea MAI

DISTRIBUIŢI

După ce proiectul restructurării MAI a căzut la vot în Parlament, premierul Emil Boc a cerut ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș, o analiză a posibilelor variante alternative de restructurare a ministerului, analiză care urmează să îi fie prezentată în perioada următoare. Camera Deputaților ca for decizional nu a adoptat, marți, proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, fiind înregistrate 150 de voturi „pentru“, 132 „împotrivă“ și opt abțineri. Pentru adoptare ar fi fost necesare 167 de voturi favorabile. Șefii structurilor din Ministerul Administrației și Internelor, reuniți marți seară într-o ședință extraordinară convocată de ministrul Traian Igaș, au găsit însă o soluție alternativă pentru continuarea restructurărilor, în contexul respingerii proiectului privind disponibilizările din MAI, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse din minister.
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de polițiști, cadre militare în activitate, soldați și gradați voluntari, preoți militari, funcționari publici și personalul contractual din MAI se va reduce la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare și în numărul maxim de posturi aprobate. Bugetul Ministerului Administrației și Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând totodată și disponibilizarea a 18.000 de angajați în 2011, în două etape.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.