
Declarațiile purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, au făcut vâlvă săptămâna trecută, când acesta a declarat că oamenii nu ar trebui să dea dovadă de spirit civic și să sară în apărarea unor semeni care sunt victimele unor brutalități stradale și că ar fi mai bine să aștepte intervenția poliției, într-o intervenție halucinantă despre cazul Plăcintă. „Le recomand oamenilor să nu intervină în conflictele din stradă“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul-șef Christian Ciocan, citat în mass-media centrală.
El a mai spus că nu mai suntem pe vremea comunismului și că simțul datoriei civice ar trebui îngropat în noul sistem instalat după Revoluție. „În primul rând este foarte riscant. Pot oricând să devină ei înșiși victime. Conflictul inițial poate fi extins dacă este vorba despre o încăierare între bande sau găști de cartier. Nici nu mai suntem înainte de 1989, când din simț civic orice cetățean trebuia să intervină. Astăzi, în 2010, suntem stat european și este dreptul poliției, dar și obligația acesteia să o facă. Cei care asistă la cazuri de agresiune în stradă trebuie să anunțe de îndată la 112. Există apoi un alt risc, cel al comiterii unei infracțiuni. Cei care intervin pot, la rândul lor, să devină subiect de cercetare, dacă în cazul intervenției lor încalcă legea“, a precizat, cu mult simț civic, Ciocan. Pentru aceste afirmații penibile și revoltătoare, deși anunțurile Poliției sunt în general proactive în astfel de cazuri, Ciocan s-a ales cu o sancțiune care nu îi permite să vorbească, timp de șase luni, cu presa. Adică, mai pe românește, a fost tras pe dreapta. În cadrul aceluiași interviu, comisarul Ciocan a adăugat că, la rândul său, a încercat să o facă pe Superman și să se bage în astfel de altercații stradale, însă nu l-a ajutat faptul că nu avea uniforma în dotare. Nici măcar „ciocanul legii“ cu care i-ar fi putut năuci pe infractori. „Am intervenit și eu în câteva rânduri în cazul unor infracțiuni care aveau loc în stradă, deși nu eram în uniformă. Am prins hoți, tâlhari, uneori m-am ales cu hainele sfâșiate, dar de fiecare dată am acționat pentru că sunt polițist și era obligația mea să o fac“, a declarat viteaz Ciocan. În ultima vreme, el s-a făcut remarcat mai mult prin activitățile sale mondene de „chiloțăreală“ publică, făcând împreună cu „Cătă“ Botezatu o linie de lenjerie – pentru bărbați, evident – care îi poartă numele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















