Federatiile sindicale din invatamantul preuniversitar sunt decise sa boicoteze inceperea anului scolar 2005-2006, programata pe 12 septembrie, aratandu-si astfel indignarea -fata de atitudinea de total dispret pe care puterea o manifesta incontinuu fata de scoala si de cadrele didactice-, dupa cum se precizeaza in comunicatul comun semnat de Federatia -Spiru Haret- si Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant.
-Actualii guvernanti au avut grija ca, imediat dupa alegeri, sa-si mareasca substantial propriile venituri, in timp ce personalul didactic a fost singura categorie sociala exclusa de la indexarea salariilor pe anul 2005-, ne-a precizat liderul FSLI, Aurel Cornea.
In urma protestelor federatiilor din invatamant, guvernul gasise resursele financiare pentru acordarii indexarii cu incepere de la 1 martie anul curent. -Dar, in total dispret fata de Constitutia Romaniei si de dascalii acestei tari, la nici doua luni dupa alegeri guvernul Tariceanu anuleaza printr-o ordonanta de urgenta acordarea celei de-a doua transe de indexare, prevazuta pentru 1 octombrie-, se arata in comunicatul comun al FSLI si -Spiru Haret-, semnat la data de 12 iulie, in urma sedintei extraordinare a Birourilor operative din cele doua federatii, care insumeaza peste 250.000 de membri.
-Inca o data se confirma faptul ca promisiunile Aliantei D.A., facute in timpul campaniei electorale, au fost pur demagogice si servite alegatorilor doar pentru a aduna voturi. Dovada sta faptul ca, pana in prezent, executivul nu a facut altceva decat sa impinga invatamantul romanesc in pragul colapsului-, este concluzia la care au ajuns cele doua federatii.
La inceputul acestei saptamani, si cea de-a treia mare organizatie sindicala din invatamant – Federatia Educatiei Nationale – isi manifestase intentia de a boicota deschiderea anului scolar, in paralel cu actionarea in instanta a Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru neplata drepturilor materiale pentru profesorii navetisti.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















