Partidul Democrat Liberal va declanșa, săptămâna viitoare, o campanie de informare la nivel național în ceea ce privește legea câinilor comunitari, în condițiile în care comunicarea cu publicul referitor la această lege este „eronată“, a declarat, ieri, la Ploiești, Roberta Anastase.
Anastase a arătat că acest proiect de lege este „blocat prin anumite demersuri politice legate de spectacolul public“ și că modul în care publicului i-au fost comunicate date legate de prevederile viitoarei legi este unul „eronat“.
„Pentru această lege există o majoritate constituită transpartinic și în interesul comunităților locale, dar, în același timp, prin anumite demersuri politice legate de spectacolul public, este blocată. Asociat cu acest demers politic din Parlament, există și un demers de comunicare eronat. În aceste condiții, noi vom declanșa o campanie de informare a cetățenilor cu privire la această lege, a prevederilor cuprinse în această lege, care noi considerăm că sunt extrem de importante“, a declarat Roberta Anastase.
Aceasta a arătat că proiectul de lege instituie obligativitatea castrării câinilor din rasa comună „indiferent că se află pe domeniul public sau pe cel privat“.
Roberta Anastase a mai spus acest proiect de lege va fi supus votului final cel mai probabil peste două săptămâni și că, până atunci, se vor strânge semnături de susținere din partea cetățenilor.
„Sper că aceste semnături îl vor convinge și pe Victor Ponta să fie puțin mai responsabil, dacă se poate, în a aborda o problemă care afectează pe foarte mulți cetățeni“, a spus Anastase.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















