Carte românească și rugăciuni în română în premieră în orașul Zaicear de pe Valea Timocului

În fața unei mici săli de pe în strada Karadziceva, perpendiculară pe bulevardul principal din micul oraș de provincie sârb Zaicear, zeci de români așteaptă cu nerăbdare deschiderea bibliotecii de carte românească care vine să completeze un program de învățare a limbii române de către autoritățile de la București. Mai multe instituții din România au pus bazele acestui program derulat cu sprijinul MAE, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) sau  Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (IEH). Astfel de evenimente sunt aproape inexistente în Valea Timocului (partea de est a Serbiei) și nu pentru că României nu i-ar păsa, ci mai mult din cauza faptului că Serbia, o țară cu aspirații europene, nu vrea să-i recunoască pe etnicii români ca atare și se chinuie să îi boteze „vlahi”, popor distinct de cealaltă bucată a etnicilor români din Voievodina (partea de nord a țării). Cu alte cuvinte, Belgradul vrea să se alinieze capitalelor UE, dar nu și cu cele circa 145 de sate românești și 48 de localități mixte din Valea Timocului. Nu mai puțin de 250.000 de suflete care se declară cetățeni loiali Serbiei, dar care vor să învețe și ei limba Țării-Mamă și să asculte slujba în limba strămoșilor lor. Dezmembrarea Iugoslaviei lui Tito, după moartea acestuia în 1980, a fost ca un carusel al pierzaniei pentru Belgrad, astfel că autoritățile sârbe preferă acum să sufle și în iaurt atunci când vine vorba de minorități care își cer drepturile. Dar tocmai lipsa lor a condus la situațiile conflictuale precedente care au privat Serbia de teritorii și populație. Numai că în Europa Unită a zilele noastre, respectarea drepturilor minoritățile din statele membre este unul dintre principiile fundamentale a arhitecturii europene. Precedentul Kosovo este încă viu în sufletul sârbilor, care dintr-un popor demn și curajos a devenit unul speriat și suspicios chiar și de România, poate singurul vecin din zona Balcanilor care i-a fost întotdeauna alături în toată istoria sa. Dar să dăm deoparte realitățile politice și să revenim la lansarea bibliotecii cu carte românească de la Zaicear. Mulți dintre cei adunați la eveniment sunt curioși, alții sunt nerăbdători. Se fac pași mici, dar importanți. Însă cu toții vor să vadă ce cărți au ajuns la biblioteca la a cărei deschidere asistă și mai ales să țină în mână o carte scrisă în limba părinților și bunicilor lor. Cei mai entuziasmați sunt copii care au venit de mână cu părinții, aproape ca la prima zi de școală. Se uită cu o mare bucurie la cărți și îi bombardează pe părinți cu întrebări în grai românesc, învățat deocamdată doar în casă.

„Românul lui Dumnezeu” din Timoc

Pe ușa bibliotecii intră părinte Boian Alexandrovici. Un adevărat patriarh pentru românii din Valea Timocului care calcă pragul bisericii. E un bărbat tânăr, înalt, îmbrăcat în straie negre preoțești. Vorbește apăsat și concret cu înțelepciunea unui mitropolit și abilitatea unui vizionar politic despre ce trebuie făcut ca românii de aici să aibă parte de drepturi minime din partea Belgradului. Emite păreri tăioase, dar nu omite niciodată să spună că românii timoceni sunt cetățeni loiali ai statului sârb care s-au jertfit necondiționat în multele războaie ale poporului sârb. Nu vor autonomie, nu vor pământ și nici independență. Ci doar să poată păstra moștenirea culturală a strămoșilor lor români iar copii lor să nu mai fie ostracizați de societate și priviți cumva ca cetățeni de mâna a doua ai Serbiei. În debutul festivităților de deschidere a acestei biblioteci și totodată sală de cursuri de limba română din Zaicear, părinte Boian a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în murmurul tuturor celor prezenți. Ceea ce este însă mai important este că în orașul Zaicear s-a auzit pentru prima dată o rugăciune în limba română în condițiile în care acestă urbe este sediul Episcopiei de Timoc a Bisericii Ortodoxe Ruse, unde episcopul sârb Iustin s-a luptat mereu pentru a nu se sluji și în limba română în această parte de Serbie. Gurile rele îl califică drept un „anti-român” convins care i-a făcut zile negre părintelui Boian pentru îndrăzneala schismatică de a avea o biserică românească pe „teritoriul său”.

De la fapte concrete la declarații aberante la cel mai înalt nivel

Pe rând au luat cuvântul apoi oficialii statului român care au făcut din nou apel la autoritățile sârbe să nu mai îngrădească drepturile românilor din aceste locuri în virtutea prieteniei dintre cele două țări și viitoare state membre ale cupolei europene. Directorul IEH, Zvetlana Preoteasa, a ținut să precizeze că prin intermediul unor astfel de proiecte toți cei implicați contribuie la formarea tinerei generații de români timoceni și a subliniat importanța contribuției părintelui Boian Alexandrovici pentru păstrarea identității românești în Timoc. Nu în ultimul rând, senatorul Viorel Badea a vorbit despre o inițiativă legislativă care prevede modificarea Legii Cetățeniei, astfel încât cetățenia română să poată fi obținută conform unei proceduri simplificate inclusiv de către românii din Serbia, care, în prezent, nu sunt vizați de actuala Lege, deoarece nu se încadrează în categoria etnicilor români care pot redobândi calitatea de cetățean al României. În tot acest timp, premierul român Victor Ponta vorbea joi la București, într-o gafă monumentală, de minoritatea „vlahă” din Serbia, chiar dacă omologul său sârb, Ivica Dacici s-a ferit de această sintagmă, folosind abil noțiunea diplomatică de „românii din Serbia”. Dacă România va continuă, prin intermediul unor vremelnici potentați ai zilei, să își dea singură cu stângul în dreptul, atunci astfel de greșeli de corelare între politici legate de diaspora și declarații iresponsabile ar putea fi fatale pentru drepturile românilor din aceste zone.

Cărți pentru toate vârstele

De la inaugurarea bibliotecii și a Centrului de Cultură Românească din Zajecar nu puteau lipsi și momentele de tradiții românești. Tânărul Iovan, de circa 12 ani, a încântat audiența cu două melodii executate magistral la clarinet iar alți doi tineri, studenți la actorie la Galați, au oferit momente artistice deosebite pe ritmuri călușarilor sau pe versurile poetului basarabean Grigore Vieru. Cel mai recent fond de carte adus în Valea Timocului, la Zaicear, cuprinde circa 1.000 de volume care se adresează unei largi comunități. De la copii de la grădiniță până la elevi de gimnaziu și liceu. Pe lângă aceștia, la cursurile de limbă română organizate alături de Asociația „Unlimited Connections” din Bacău participă și părinții copiilor, care cu entuziasm descoperă și ei limba română literară. Asociația amintită a închiriat un spațiu în Zaicear și a pus trei profesori de limba română la dispoziția copiilor românilor din Serbia de nord-est, însă acest program se va încheia la finalul lunii viitoare, urmând ca autoritățile românești în materie să găsească cât mai repede resurse pentru continuare acestei munci de pionierat desfășurate în condiții nu tocmai prietenoase. Chiar dacă în urmă cu câteva luni, premierul sârb Ivica Dacici spunea la București că dacă România are ca prieteni Serbia și Marea Neagră, Serbia nu are mare, „dar avem în schimb România”. De la declarații la acțiuni este însă un drum lung și anevoios pe care autoritățile de la Belgrad vor trebui să paveze nu doar cu bune intenții, ci și cu fapte.

Mădălin Necșuțu