Home Actualitate Cătălin Voicu, dus cu ambulanța la Penitenciarul Rahova

Cătălin Voicu, dus cu ambulanța la Penitenciarul Rahova

DISTRIBUIŢI

Cătălin Voicu, condamnat la șapte ani de închisoare, a fost dus, luni noapte, de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, unde va fi supus, marți, unor investigații, pentru evaluarea stării de sănătate, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unității de detenție.
Fostul senator Cătălin Voicu a fost preluat cu o ambulanță, marți, în jurul orei 01.30, de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, unde era internat de luni dimineață, și dus la Spitalul Penitenciar Rahova, fiind pus în aplicare mandatul de executare a deciziei de condamnare la șapte ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru corupție.
Cătălin Voicu a fost scos din spital pe targă, având pe față o mască de oxigen și fiind însoțit până la ambulanță de un echipaj medical. În timpul transportului de la Spitalul Floreasca până la Penitenciarul Rahova, Voicu a fost însoțit de polițiștii Serviciului Urmăriri care au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei eliberat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital București Rahova, Laura Costache, a declarat pentru MEDIAFAX că deținutul a fost internat, iar în cursul zilei de marți medicii unității îi vor face o serie de investigații, pentru a evalua starea de sănătate a acestuia.
?ê?£eful Clinicii de Chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca, medicul Mircea Beuran, a declarat pentru MEDIAFAX că fostul senator Cătălin Voicu a fost prelut din unitatea sanitară în noaptea de luni spre marți, investigațiile standard care să indice cauza hemoragiei rectale pentru care a fost internat nemaifiind finalizate, întrucât acestea erau programate pentru marți.
"Pacientul a fost internat luni în urgență pentru că a venit la spital cu hemoragie rectală. A fost pregătit pentru ca marți să facă o colonoscopie. Analiza nu s-a mai făcut, fiind preluat în noaptea de luni spre marți, astfel că nu putem vorbi despre cauza acestei suferințe. Pacientul avea trecute în foaia de observație toate etapele medicale parcurse de la internare, aceste fiind copiate integral pe biletul de externare de către medicul de gardă de luni noapte", a spus Mircea Beuran.
Cătălin Voicu a fost internat luni dimineață, înaintea ultimului termen din dosarul de corupție, în Clinica de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca. Medicul Mircea Beuran declara că Voicu a fost internat cu diagnosticul rectoragie și anemie secundară, fiind supus unor investigații amănunțite întrucât are și alte suferințe, precum diabet, boală de inimă și obezitate.
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat definitiv, luni, pe fostul senator Cătălin Voicu la șapte ani de închisoare cu executare și pe Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, la patru ani de închisoare cu executare. Florin Costiniu, fost președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a ICCJ, și Costel Cășuneanu, asociat la SC PA&CO Internațional SRL Bacău, au primit condamnări de câte patru ani de închisoare, în cazul celor doi instanța dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de nouă ani.
Marius Locic s-a predat, luni noapte, la Serviciul Arest al Poliției Capitalei, el declarând că dacă judecătorii au decis să fie condamnat, atunci va ispăși pedeapsa. Locic a spus că pedeapsa dispusă de instanță este extrem de dură și nu o înțelege, precizând că este "sfâșiat sufletește".
Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență, cumpărare de influență și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În 1 iunie 2012, Cătălin Voicu a fost condamnat de un complet de trei judecători de la instanța supremă la cinci ani de închisoare cu executare, iar Marius Locic a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare. Florin Costiniu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, iar Costel Cășuneanu primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare.
Completul de cinci judecători al instanței supreme a pronunțat luni o decizie definitivă în dosarul de corupție.
Cătălin Voicu a fost acuzat de procurori că, în perioada iulie – septembrie 2009, "prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator", ar fi primit de la Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă judecători de la instanța supremă, în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat.
Fostul senator PSD i-ar fi cerut judecătorului Florin Costiniu ca, în schimbul unor foloase, să intervină pe lângă magistrații instanței supreme învestiți cu soluționarea favorabilă a unui dosar al SC PA&CO International SRL Bacău, care contesta atribuirea unei licitații privind lucrările de reabilitare a drumului național 76, între localitățile ?ê?£tei și Beiuș.
Procurorii au arătat că Voicu i-ar fi cerut Costiniu să transmită magistraților din completul de judecată al procesului firmei PA&CO faptul că "soluționarea favorabilă" este "o rugăminte din mediul politic, că această firmă este îndreptățită să aibă câștig de cauză" și că, la rândul său, președintele Secției civile și de proprietate intelectuală "le va face judecătorilor din complet servicii similare în alte dosare în care ar fi interesați". Cele trei judecătoare de la ICCJ au respins solicitarea firmei lui Cășuneanu.
Anchetatorii l-au mai acuzat pe Voicu de faptul că, în luna august 2009, ar fi pretins și primit de la Marius Locic 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiști pentru a-i determina să propună o soluție favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.