
O româncă în vârstă de 54 de ani a fost prinsă într-o ipostază șocantă de polițiștii britanici din orașul Birmingham, aceștia ducând-o în fața unui judecător local care a emis un mandat de arestare. Vasilica Panaghița ținea la ea acasă, o clădire dărăpănată de la periferia orașului, patru bărbați în sclavie. Serviciile sociale locale au apreciat că aceștia erau ținuți prizonieri de româncă de aproximativ un an de zile în casa pe care o deținea. Vasilica Panaghița a fost pusă sub acuzare în urmă cu trei zile, iar ororile sale au devenit publice o dată cu prezentarea ei la tribunal, care a emis un mandat de arestare până când femeia va apărea din nou în fața instanței din Birmingham. Următoarea înfățișare va avea loc pe 18 aprilie, timp în care anchetatorii pot strânge noi probe împotriva femeii, a arătat publicația britanică ”Herald Sun News”. Ea este acuzată de ținerea cu bună-știință a altor persoane în sclavie și servitute.
Descoperirea a fost făcută în urmă cu o săptămână, când polițiștii au descins în casa din Alum Rock Road, Birmingham. Oamenii legii nu au oferit informații despre starea celor patru victime, care au fost preluate spre a fi îngrijite de organizația umanitară ”Armata Salvării”.
Românca de 54 de ani nu avea un loc de muncă, era șomeră și trăia din ajutorul social. Polițiștii care i-au percheziționat imobilul au constatat că îi ținea în mizerie pe cei patru bărbați, pe care îi forța să-i facă treburile casnice. Anchetatorii au mai descoperit că alte opt persoane, patru femei și patru bărbați, erau implicați în rețeaua de sclavie. Aceștia au fost acuzați de trafic de persoane dar au fost eliberați după ce au depus o cauțiune. Ancheta polițiștilor de la West Midlands Police a fost sprijinită de agenții de la National Crime Agency. Agenția a fost fondată în octombrie anul trecut pentru combaterea imigrației ilegale și a traficului de persoane, a crimei organizate, infracțiunilor economice și a cazurilor de exploatare a copiilor.
Autoritățile au date îngrijorătoare, estimând că 5.000 de persoane ar putea fi ținute în sclavie în Marea Britanie.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















