CCR i-a netezit lui Iliescu drumul spre pușcărie: crimele Revoluției și „Mineriadelor” sunt imprescriptibile

Judecătorii Curții Constituționale au hotărât, cu majoritate de voturi, că articolul din Codul Penal prin care a fost înlăturată prescripția răspunderii penale pentru omor este perfect constituțional. Definitivă și general obligatorie, această decizie are efect, în primul rând, asupra foștilor comandanți ai pușcăriilor politice din vremea regimului comunist care, precum Alexandru Vișinescu și Ion Ficior sunt, deja, anchetați sub acuzația de genocid. Cei doi torționari nu sunt, însă, singurii afectați. Alt personaj, aproape la fel de odios, care va avea, cu siguranță, fiori de gheață pe șira spinării este Ion Ilici Iliescu. Iar asta dintr-un motiv simplu: efectele acestei ultime decizii pronunțate de magistrații constituționaliști se întind și asupra crimelor petrecute atât la Revoluția din Decembrie 1989 cât și la „Mineriada” din 13-15 iunie 1990. Crime cumplite care au pătat cu sânge nevinovat mâinile lui Iliescu și a tuturor acoliților pe care  i-a adunat în jurul lui în urmă cu aproape un sfert de secol.
În mod cu totul neașteptat, la originea ei, decizia de ieri a CCR nu a avut legătură nici cu torționarii Ficioru și Vișinescu, nici cu „dosarele Revoluției”. Excepția respinsă, ieri, de Curtea Constituțională a fost invocată, pe 21 noiembrie, de către Nicolae Jr. Trebuian, un infractor altfel anonim care a negat  constituționalitatea dispozițiilor art.125 alin.3 din Codul penal. Acest Trebuian fusese condamnat, în anul 2000 la o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la tentativă de omor. Dar, după ce a fost încarcerat, o instanță din țară i-a aprobat o întrerupere a executării pedepsei de trei luni.
Odată lăsat în libertate, a dispărut fără urmă. Reîncarcerat abia peste câțiva ani, el a  formulat o contestație la executarea pedepsei susținând că a fost prins după ce a intervenit prescripția executării pedepsei primite. Instanța i-a respins contestația, dar i-a admis excepția de neconstituționalitate. Exact aceasta este excepție soluționată de judecătorii de la CCR.  Prin decizia lor, judecătorii CCR au stabilit că articolul din Codul Penal prin care a fost înlăturată prescripția răspunderii penale pentru omor este constituțional. Deși, aparent, nu avea nici o legătură cu crimele comise de către foștii torționari ori cu crimele Revoluției, admiterea excepției invocate de pușcăriașul Nicolae Jr. Trebuian, ar fi adus cu sine posibilitatea ca orice crimă, inclusiv cele menționate, să fie „prescrise“ la un moment dat. În acest context, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a arătat, la un moment dat că o eventuală admitere a unei excepții de neconstituționalitate a art. 125 din Codul Penal privind înlăturarea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de omor ar putea bloca și „dosarele Revoluției“.
Pe 9 octombrie, Andrei Muraru, Președintele executiv al IICCMER, a transmis judecătorilor Curții Constitu­ționale o scrisoare privind situația care ar putea fi creată odată cu admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii 27/2012: „Această lege sancționează încălcarea dreptului la viață, cel mai important dintre toate drepturile și libertățile recunoscute ale omului. De aceea, acest act normativ reprezintă o necesitate pentru societatea românească, care încă nu și-a încheiat conturile cu trecutul, inclusiv din perspectiva aflării adevărului cu privire la crimele comise în Decembrie 1989. Consolidarea democrației în România este, din punctul nostru de vedere, direct legată de sancționarea crimelor din timpul Revoluției române. Așadar, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a Legii 27/2012 ar crea blocaje greu de îndepărtat în viitor. Consecința ar fi că faptele de la Revoluție pentru care nu se îndeplinise termenul de prescripție în martie 2012 (și care deveniseră astfel imprescriptibile) vor fi prescrise definitiv, deci nu se mai poate atrage răspunderea penală a făptuitorilor. Toate denunțurile vor fi soluționate prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale. Precizăm că modificarea din 2012 nu are niciun efect asupra faptelor de omor pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale era deja împlinit.“
 Legea 27 din 16 martie 2012, pentru modificarea și completarea Codului Penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost publicată în Monitorul Oficial în 20 martie 2012.

Securiști și FSN-iști

La scurt timp după pronunțarea acestei decizii, Augustin Zegrean, Președintele CCR a detaliat conținutul deciziei pronunțate: „Cu majoritate de voturi, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a articolului 125 din Codul Penal. Concret, să zicem, cum s-a spus în presă, prescripția infracțiunilor comise de torționari, cum spuneați dumneavoastră, nu se împlinește, deci nu se aplică prescripția. Faptele nu se prescriu. Adică, mai exact, faptele de crimă, de exemplu, nu sunt prescriptibile, nici răspunderea penală, nici executarea pedepsei. Prin Legea 27/2012 de modificare și completare a Codului Penal a fost înlăturată prescripția răspunderii penale pentru omor, omor calificat, omor deosebit de grav și infracțiuni intențio­nate care au avut ca urmare moartea victimei, inclusiv pentru cele în legătură cu care nu s-a împlinit termenul de prescripție la data intrării în vigoare a legii, respectiv martie 2012. În actul normativ a fost introdusă sintagma «indiferent de data la care au fost comise» pentru imprescriptibilitatea infracțiunilor de genocid, crime contra umanității și de război“.
Odată cu respingerea acestei excepții de neconstituționalitate, CCR a dat „undă verde“ continuării anchetelor penale declanșate împotriva foștilor securiști Vișinescu și Ficior. Fost comandant al pușcăriei politice de la Râmnicu Sărat, octogenarul Vișinescu este cercetat penal în legătură cu torturarea sălbatică a deținuților care i-au căzut sub mână. Dar și pentru moartea, demonstrată cu probe și mărturii, a cinci dintre acei deținuți. În schimb, Ion Ficior, fostul comandant al infernului concentraționar de la Periprava, are pe conștiință peste o sută de victime. Au existat voci care au afirmat că, vechi de peste o jumătate de secol, crimele lor s-ar fi prescris de foarte multă vreme. Fapt infirmat, cu tăria unei hotărâri definitive, prin decizia pronunțată ieri la Curtea Constituțională.
   Dar, crimele comise de Vișinescu și Ficior nu sunt singurele care-și vot continua „traseul“ juridic. Deschise, închise și apoi redeschise de nenumărate ori, „Dosarele Revoluției“ precum și cele legate de morții „Mineriadei“ din 13-15 iunie 1990, nu mai sunt amenințate acum de spectrul prescrierii.
   Peste doar câteva zile se vor împlini 24 de ani de la deja uitata „Revoluție“ din Decembrie 1989. Atunci, represiunea declanșată în ultimele zile ale regimului comunist a dus la moartea a circa patru sute de oameni. Aceia sunt „morții lui Ceaușescu“. Apoi, după fuga lui „Nea Nicu“, isteria și haosul instaurate după ce Iliescu ne-a amenințat cu „teroriștii super-instruiți care trag din orice poziție“ au umplut cimitirele patriei cu peste o mie de morți, cărora li s-au adăugat alte câteva mii de răniți, unii schilodiți pentru tot restul vieții. Așadar, cu mult mai mulți, toți aceștia sunt „morții și răniții lui Iliescu“, morți pentru care, nici acum nu s-a făcut dreptate. Teoretic, procurorii militari, iar acum cei civili, s-au tot lăudat că muncesc din greu pentru finalizarea unor anchete care, practic, nu s-au încheiat nici până în ziua de azi. La un moment dat, așa… de ochii lumii, Ion Ilici Iliescu a fost chemat pe la Parchet, unde a băut câte o cafea cu procurorii. Dar până la urmă, nimeni nu a avut curaj să-i clintească nici măcar un fir de păr de pe țeasta lui din ce în ca mai pleșuvă. La fel s-au petrecut lucrurile și cu morții „Mineriadei“ din 13-15 iunie 1990, când același Iliescu a chemat la București hoardele de „ortaci“ care au preschimbat Capitala într-un veritabil infern. Oficial s-a spus că, atunci ar fi murit doar patru oameni. Cei care au trăit pe propria piele acea tragedie cumplită, precum și o serie de martori care n-au fost niciodată audiați cu adevărat, au afirmat că, în realitate,  atunci au fost uciși peste o sută cinzeci de morți. Morți neștiuți, căror sânge pătează, direct sau indirect, mâinile aceleiași odios Ion Ilici Iliescu.

Lui Nițu „i se rupe!“

Anul trecut, la numirea lui Tiberiu Nițu în funcția de Procuror General, Traian Băsescu a declarat că „Pentru domnul procuror Nițu, am avut o solicitare specială (…), care este o restanță din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluție: cine a luat decizia politică – decizia militară știm cine a luat-o, ministrul Apărării din acea vreme -, dar cine a luat decizia politică și a cerut ministrului Apărării să fie scoasă Armata împotriva poporului și mai ales Armata cu muniție de război? ?ê?£i a doua întrebare: care este cadrul în care s-a luat decizia politică de a fi înarmate gărzile patriotice cu armament și cu muniție de război? (…) Nu știu în ce măsură vor găsi persoane vinovate că au tras, dar sunt două decizii politice esențiale, care au generat victime, peste 1.000 de victime. Este adevărat, pentru cei de la Timișoara lucrurile s-au clarificat în instanță, dar despre ce s-a întâmplat la București și în alte părți, încă nu știm mare lucru. Aceste două răspunsuri trebuie să mi le dea domnul Procuror General Nițu, într-un timp rezonabil.“ Bineînțeles că, abia trecut cu greu prin „filtrul“ CSM,  Procurorul General Tiberiu Nițu a avut cu totul alte probleme de rezolvat. Ce-i drept, de rezolvat n-a rezolvat nici una. În schimb, și-a însușit rapid „miserupismul“ pe care l-a deprins de la prietenul său, actualul Premier Victor Ponta. Astfel că tot ceea ce a fost el în stare, până acum, a fost să declare, nonșalant că „Ne vom concentra asupra acestor dosare ca și asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevazută de lege. O să analizam să vedem ce se întâmplă la nivelul instituției. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituție și unele lucruri s-au schimbat.“. Probabil că și Nițu, la fel ca majoritatea celorlalți miniștri ai Justiției a așteptat trecerea timpului până la momentul în care Iliescu și ai lui vor putea invoca „prescrierea“ crimelor de acum 24  de ani.

CEDO este cu ochii pe noi

Acest răspuns ușor „miserupist“ demonstrează că, de fapt, cel puțin pe atunci, pe Procurorul General nu-l interesa ori nu era la curent, cu interesul pe care CEDO îl acordă „Dosarelor Revoluției“. Altfel el ar fi trebuit să aibă o „aplecare“ ceva mai accentuată asupra acestor dosare. Potrivit unei adrese oficiale, emisă în data de 8 aprilie 2013, CEDO a comunicat autorităților române un „calendar estimativ“ al pașilor care urmau să fie parcurși. Conform acestuia, în aprilie-mai 2013 ar fi trebuit să se realizeze o  hartă care să reflecte dispunerea unităților militare pe teren și deplasările lor în misiuni. În perioada iunie – iulie 2013 ar fi trebuit să există o analiză care să clarifice dacă persoanele care exercitau autoritatea asupra unităților militare respective au respectat regulamentele militare și în caz contrar să se stabilească tipul de infracțiune comisă. Iar în perioada august – septembrie 2013 să fie identificate persoanele care pot oferi date și informații concrete sau documente utile pentru a proba/dovedi activitatea persoanelor care și-au exercitat autoritate asupra unităților militare respective și stabilirea gradului de implicare a decidenților politici. Până acum, în această privință nu s-a întâmplat mare lucru. Dar de acum chiar că nici nu mai este chiar o urgență: crimele Revoluției nu se mai prescriu, așa că Iliescu, are tot timpul din lume să treacă și el pe la pușcărie, unde să împartă celula cu octogenarul general Stănculescu.

Vasile Surcel