Home Actualitate Ce face PNA desface justitia

Ce face PNA desface justitia

DISTRIBUIŢI

Curtea de Apel Bacau a pus-o in libertate pe fosta jurista a Bancii Transilvania Ioana Simona Moroca, Georgeta Pricopoaia si Cristina Hermeziu, foste angajate la departamentul -Credite-, fosta contabila-sefa Timona Cioinea si pe contabila-sefa a societatii -Amapolla-, Monica Daniela Vascan. In arest preventiv au mai ramas Carmen Negoita (fost director la Sucursala Bacau a bancii), Ciprian Stanciu (fost sef serviciu credite), Eduard Colos (moderator de credite), Dorinel Popa (administrator al SC Tandem Road), Benoni Beca (administrator al SC Amapolla Prest).

Curtea de Apel Bacau a mai hotarat ca dosarul privind fraudarea Bancii Transilvania este complet si ca acesta nu trebuie restituit procurorilor Parchetului National Anticoruptie. Instanta bacauana a admis astfel recursul procurorilor formulat impotriva deciziei instantei inferioare, de procurorii PNA. La 12 februarie, Tribunalul Bacau hotarase restituirea dosarului privind pagubirea Bancii Transilvania si completarea urmaririi penale, instanta admitand cererea avocatilor celor 42 de inculpati din dosar.

Avertismente tardive ale Bancii Nationale

Scandalul -Banca Transilvania- a fost prefigurat de un raport al BNR, din 2002, care oferea o imagine completa a fenomenului creditarilor de la Banca Transilvania. Beneficiarii unor credite importante, nereturnate, au fost impartiti in grupul -Alcool-, in care au fost implicate 38 de societati, cu credite de 76 miliarde de lei, si grupul -Cherestea-, cu peste 43 miliarde de lei luate de la banca. Dintre cele 60 de persoane cercetate in cele doua grupuri, 42 au fost trimise in judecata, in stare de detentie. Ele erau acuzate de fals, uz de fals, asociere in vederea comiterii de infractiuni, frauda bancara sau spalare de bani. 19 grupuri de societati sau persoane fizice au beneficiat de credite in valoare de aproape 200 miliarde de lei, date cu suspecta usurinta de functionarii sucursalei din Bacau a bancii. In anul 2001, nivelul de creditare a crescut spectaculos, cu 200%. -Acest fapt s-a reflectat negativ asupra calitatii portofoliului de credite acordate, in sensul cresterii nivelului creditelor restante si indoielnice de la 908 milioane de lei la 31 decembrie 2000, la aproape 23 miliarde de lei la sfarsitul lui 2001-, este concluzia inspectorilor BNR.

Multi au fost, putini au ramas

18 ianuarie – Iosif Pop, fostul presedinte al Bancii Transilvania, este eliberat din arest si cercetat in stare de libertate. Bancherul Pop acuza ca a fost transformat din denuntator, in inculpat, iar mafia politica si economica din Bacau a distrus banca cu buna stiinta.

Pop a mai declarat ca ancheta ar fi demarat dupa ce, in ianuarie 2002, el a depus la Politia Bacau un dosar in care ii acuza pe unii dintre subalterni ca nu si-ar fi indeplinit obligatiile de serviciu. -In dosarul depus la colonelul Vrabie, am reusit sa creionez o schema piramidala care s-a invartit in zona bancii-, a precizat bancherul.

22 ianuarie – In fata judecatorului bacauan Iulian Huiban a fost adus intregul lot de 25 de persoane arestate la inceputul lunii octombrie si care se aflau in arestul Politiei Bacau. Numarul celor retinuti preventiv a scazut de la 28 la 25, dupa ce Iosif Pop, fostul presedinte al Bancii Transilvania, a fost eliberat si in alte doua cazuri s-a dispus scoaterea din detentie pe motive medicale. Dupa opt ore de audieri, s-a decis prelungirea tuturor mandatelor de arestare pana pe 4 februarie.

4 februarie – Sedinta a reunit toate cele 42 de persoane implicate in dosar care sunt acuzate de frauda bancara, fals, uz de fals, asociere in vederea comiterii de infractiuni sau spalare de bani.

Pentru 15 dintre cei 25 s-a dispus eliberarea si judecarea in stare de libertate, cu obligatia de a nu parasi localitatea pana la solutionarea cauzei. Masura prelungirii mandatului de arestare s-a luat pentru 10 dintre inculpati, printre care Carmen Negoita, fosta directoare a Bancii Transilvania, Benone Beca, capul grupului -Alcool- din dosar, si Dorinel Popa, capul grupului -Cherestea-.

11 februarie – 15 dintre cei 25 de inculpati arestati in dosarul Banca Transilvania au parasit Penitenciarul Bacau, dupa mai bine de patru luni de detentie. Noaptea tarziu, un reprezentant al tribunalului a trimis, prin fax, catre arestul politiei, unde se mai aflau doi inculpati, si catre penitenciar, decizia de a-i elibera pe cei 15.

Afacerea -Banca Transilvania- se naruieste ca un castel de nisip

La fel ca atatea alte scandaluri financiare, care pareau sa zguduie Romania, si cel al Bancii Transilvania tinde sa de vina un balon de sapun. Acuzatii de ieri ies, unul dupa altul, basma curata. Fie si-au achitat debitele, fie dau vina pe functionarii bancii ca nu le-au executat garantiile pentru creditele acordate, fie se imbolnavesc subit si nu mai suporta regimul de detentie. Din 42 de persoane retinute la inceputul lunii octombrie 2002, au mai ramas in puscarie doar cinci… Ceilalti sunt cercetati in stare de libertate si riscam, foarte curand, sa-i cautam peste hotare…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.