CEDO condamnă România la plata a 60.000 de euro în cazul unui suspect de furt mort în arest

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis condamnarea României la 60.000 de euro, în cazul unui bărbat, Gabriel Carabulea, suspectat de furt, care a murit, în 1996, după ce fusese bătut în arest.
CEDO a decis condamnarea statului român la plata a 3.030 de euro daune materiale și 10.000 de euro daune morale fratelui victimei, Viorel Carabulea, care a intentat acțiune, dar și 35.000 de euro fiicei lui Gabriel, bani care vor fi ținuți într-un cont până la majoratul acesteia, și alți 15.000 de euro cheltuieli de judecată.
Gabriel Carabulea a murit la 27 de ani după ce fusese torturat în arestul poliției și nu ca urmare a unui atac cerebral, așa cum au susținut autoritățile române, potrivit deciziei Curții.
Bărbatul fusese arestat pe 13 aprilie 1996 sub acuzația de furt. Nu a fost supus unui control medical, dar părea a fi sănătos. Soția sa, care l-a vizitat în acea zi, a susținut că nu s-a plâns de nimic.

Băgat într-un covor ud și bătut cu bețe

Pe 15 aprilie, a observat însă că mergea mai greu, iar peste o zi a aflat că starea bărbatului era gravă de la asistenta medicală și de la medicul dispensarului și că, drept urmare, fusese transportat la un spital al Ministerului de Interne.
Potrivit registrelor medicale, Carabulea era în șoc, vomita sânge și era în dureri severe încă de la internare. A fost internat în Spitalul Penitenciar Jilava și apoi transferat la Spitalul Fundeni. El a rămas internat sub pază până la moartea sa, pe 3 mai 1996.
Autopsia din 4 mai 1996 stabilea drept cauză a morții insuficiență respiratorie acută și bronhopneumonie. Toate autopsiile și rapoartele de expertiză menționau o vânătaie pe șoldul drept, produsă prin violență, și hemoragie internă la ficat, provocată prin traumă.
Fratele bărbatului a reclamat la CEDO faptul că după internarea de la Spitalul Fundeni, autoritățile nu au permis ca acesta să fie vizitat de rude. După ce au negociat cu un gardian, familia a reușit să intre la bolnav, care le-a spus că atunci când a refuzat să recunoască jaful, a fost legat cu cătușele de un dulap și bătut, băgat într-un covor ud și bătut cu bețe.
Mai mult, când familia aștepta pe holurile spitalului, l-au auzit țipând că „Ei m-au omorât!“.
Soția lui Gabriel Carabulea a făcut o plângere penală pentru a fi investigată moartea soțului său. Ancheta, făcută de procurori militari, a fost întreruptă în august 1996 și redeschisă în februarie 1997, închisă iar în martie 1998, cu o neîncepere a urmăririi penale împotriva polițiștilor, pe motiv că a murit de o boală de inimă.
Anchetatorii au audiat polițiștii implicați în această perioadă, dar nu și familia acestuia. Procurorul care a redeschis cazul în februarie 1998 a cerut în mod special să clarifice problema vânătăii de pe corpul bărbatului, fotografiată înainte de a muri de familia acestuia. Medicul legist a opinat că acea vânătaie a fost făcută post-mortem.
Dezbaterile în acest proces au început în 1998, fiind declarată admisibilă din 2004.
Curtea a apreciat inacceptabil faptul că Gabriel Carabulea nu a fost examinat medical atunci când a fost arestat. A fost dus la un medic abia pe 16 aprilie 1996, când era deja în stare gravă, iar autoritățile au continuat să-l interogheze în spital.
De asemenea, magistrații CEDO au apreciat că autoritățile române nu au putut da nicio explicație plauzibilă pentru starea acestuia de sănătate sau pentru rănile de pe corp, nici pentru vânătaia de pe șold sau pentru hemoragia internă, care au fost cel mai probabil cauza morții, consemnată chiar de legiștii români. În sentință se menționează că niciun document nu susține varianta învinețirii post-mortem.
Mai mult, CEDO apreciază grav faptul că examenele medicale și consultațiile s-au făcut în prezența poliștilor, însă fără participarea vreunui membru al familiei.
CEDO a constatat încălcarea articolului 2 din Convenție, în timpul anchetei, dar și a articolului 3 referitor la tortură.