
Diferențele politice exacerbate de opoziția slovacă au degenerat în conținutul planului de reformă economică. Astfel, că în septembrie 1990,preluând controlul planurilor de reformare economică, ministrul de Finanțe,Klaus a primit aprobarea adunării federale de a implementa,începând cu ianuarie 1991,”Scenariul de Reformă Economică”. Programul său de reformă monetară, liberalizare a prețurilor și deschidere către comerțul exterior era la fel de de radical ca și terapia șoc poloneză chiar dacă economia cehoslovacă nu se afla în criză precum cea poloneză. Cele mai mari probleme le aveau înteprinderile din Slovacia care aveau nevoie de reformă în special cele axate pe industria de apărare. Pe de altă parte, cariera lui Klaus depindea de succesul programului de reformă în zona industrială cehă și mai puțin de politica de compromis pe care trebuia să o implementeze cu slovacii. Concomitent cu programul de reformă economică, în ianuarie 1991 s-au derulat și dezbaterile cu privire la schimbarea constituției țării precum și cu dorința lui Havel de organizare a unui referendum intern prin intermediul căruia cehii și slovacii să-și exprime deschis opinia cu privire la necesitatea menținerii statului comun.
În fața tensiunilor interne slovace….
Practic, temerile de ordin economic ale slovacilor au fost cel mai ușor de manipulat în contextul în care această era mult mai vulnerabilă la schimbare deoarece erau regiuni slovace compacte care depindeau de o singură mare înteprindere industrială. Pe de altă parte, falimentul acestora era previzibil după ce întreg comerțul sovietic cu statele foste membre CAER se prăbușise. La rândul său, ministrul cehoslovac de Externe, Jiri Dienstbier a vizitat SUA în aprilie cu scopul de a discuta cu oficialii americani problema temerilor economice ale slovacilor în contextul în care reforma economică era creionată numai de cehi. Reconversia industriei de armament era un aspect pe agenda discuțiilor cu oficialii Casei Albe pe care slovacii o doreau adaptată cu sprijin consistent american scopurilor comerciale. În ciuda acestor încercări de dialog, climatul politic din Cehoslovacia continua să se deterioreze în timp ce Forumul Civic și Mișcarea Publică Împotriva Violenței se destrămaseră.
La rândul său, primul ministru populist Vladimir Meciar a înființat un partid nou, denumit Mișcarea pentru o Slovacie Democrată(n.r.HZDS). Forțat să renunțe la funcția de premier din cauza unor probleme generate de campania pentru implementarea legii lustrației, Meciar a declanșat și încurajat sistematic pornirile radicalist-naționaliste ale slovacilor pentru modificarea constituției federale pentru declanșarea independenței acestora. Practic, adepții lui Meciar introduseseră în dezbaterea publică dezideratele autonomiei,confederației și pe cel al subordonării internaționale. În ceea ce privește poziția SUA la sfârșitul verii lui 1991 îngrijorarea ajunsese la cote înalte la Casa Albă în chestiunea dezintegrării pașnice a Cehoslovaciei pe fondul acutizării problemei iugoslave. Pentru moment, SUA ar fi optat pentru păstrarea federației din motive etice și practice .
Va urma
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















