
Tranșant, premierul Dacian Cioloș a spus că nu crede că fostul ministru al Sănătății l-ar fi acuzat că apără grupuri de interese, dar l-a somat pe acesta că, în cazul în care Patriciu Achimaș-Cadariu ar fi susținut acest lucru, ar trebui să spună exact, public, care sunt aceste grupuri.
„Eu n-am auzit, că nu stau la televizor să văd ce spune domnul Cadariu. Eu îl cunosc foarte bine și știu, am încredere în ceea ce spune că ceea ce spune o face argumentat și, dacă aici are elemente precise, sunt autorități publice care au responsabilități în acest domeniu, care pot fi informate legat de acest lucru. Nu cred că a spus un moment domnul Cadariu că eu, personal, apăr anumite grupuri de interese. Dacă a spus acest lucru, să spună exact public care sunt aceste grupuri de interese. Dânsul știe foarte bine care a fost obiectivul nostru la inserarea acestui Guvern pe domeniul sănătății, că de asta i-am propus această funcție și știe foarte bine și ce-mi propun pe viitor”, a explicat Cioloș, răspunzând unei întrebări, la Parlament, după ce a participat la votul pachetului de legi privind achizițiile publice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















