
Liderul clanului Cordunenilor, Bogdan Constantin, alături de alte 29 de persoane, a fost pus oficial sub acuzare de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, care au făcut, ieri, 47 de percheziții domiciliare, pentru această acțiune fiind mobilizați peste 400 de polițiști și jandarmi. Membrii grupului organizat sunt cercetați pentru săvårșirea infracțiunilor de trafic de persoane, victimele fiind exploatate sexual, obligate să cerșească sau să comită furturi, pentru săvårșirea de infracțiuni de violență, infracțiuni informatice și fraude economice, obținånd credite prin folosirea de acte false și persoane interpuse, racolate în acest scop. Gruparea a acționat în perioada 2006-2009, atåt pe teritoriul Romåniei, cåt și transfrontalier. Prejudiciul produs de membrii grupării prin săvårșirea infracțiunilor de crimă organizată este de ordinul milioanelor de euro. Tribunalul Cluj a condamnat, în mai 2007, opt persoane din Clanul Cordunenilor cu pedepse cu închisoarea între trei și opt ani pentru trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional, alte două persoane fiind achitate, printre acestea aflându-se și Bogdan Constantin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















