„La 7 ani eram deja membru al Asociației Filatelice din România, la 8 publicam primul articol de specialitate, iar la 11 primeam primul meu premiu internațional pentru un articol de specialitate”.
„Trântorul cu figură ca de ceară nu este altceva decât un microcefal și un escroc. Pozând în colecționar de carte rară, el este, de fapt, un negustor de obiecte de artă furate sau false.” Oricât ar părea de ciudat, aceste două descrieri, deosebite între ele ca de la cer la pământ, vorbesc despre una și aceeași persoană: Codrin ?ê?£tefănescu, „locatar” de vază al bâlciului politic dâmbovițean.
Realitatea de zi cu zi ne-a convins, de foarte multă vreme, că lumea noastră politică este doar o menajerie sinistră, care adună la un loc tot soiul de creaturi, una mai ciudată decât alta. Par oameni normali doar atunci când îi privești de la distanță, adunați la un loc în Parlament. Dar este deajuns să le pui în față un microfon și să-i lașă să vorbească, pentru ca în scurt timp, să-și dea arama pe față și să apară exact așa cum sunt ei cu adevărat. Iar în cazul lui Codrin ?ê?£tefănescu, adevărul este exact cel care a reieșit dintr-un interviu, dat în urmă cu ceva timp. Politician de mâna a paișpea, traseist când i se ivește ocazia, pupincurist ori de câte ori este nevoie, tare-n clanță și rău de gură, individul este doar un soi de „Ceva” care se zbate să demonstreze, cu tot dinadinsul, că ar fi „Cineva”. Motiv pentru care, atunci când nu este implicat în cine știe ce scandal sulfuros iscat din haznaua politicii, el iese pe micile ecrane unde se laudă că ar fi o somitate a lumii colecționarilor de carte veche, de tablouri, de monedă antică, de cărți poștale și de tot ce-i mai trece lui prin cap. Este drept că, de-a lungul vremii, în câteva emisiuni dedicate ezoterismului, Codrin ?ê?£tefănescu chiar a și prezentat o serie de cărți vechi, cu totul deosebite. Dar dincolo de aceste valori de care se înconjoară, individul este doar un malac unsuros, pe care nu te-ai mira prea mult dacă ai vedea-o lăsând în urmă o dâră de gelatină puturoasă. Dar asta nu este mai nimic, față de imaginea pe care i-o creionează interviul menționat. Interviu luat de către o „fătucă” din presă, care impresionată probabil de fastul încăperii tixite de cărți în care a fost primită, l-a lăsat pe individ să vorbească despre absolut tot ce i-a trecut prin cap. Iar pe sub chelia de obicei transpirat-lucioasă au trecut doar niște povești halucinante, care ni-l dezvăluie pe Codrin ?ê?£tefănescu exact așa cum este el în realitate: un mitoman rupt de realitate care își închipuie că lumea asta are un singur scop: să se învârtă doar în jurul lui care. Iar dacă stai să-l asculți, afli că a fost un geniu cu mult mai precoce decât Ceaușescu, „Mărețul cârmaci” care se lăuda că ar fi intrat în mișcarea revoluționară pe la 13 ani. Ei bine, nu! Geniul acestui ?ê?£tefănescu s-a manifestat încă de la vârsta de șapte ani.
Micul „al Capone”
Apărut în ziarul „Național”, interviul despre care vorbim începe domol, cu niște largi ocoluri laudative în care fătuca-autoare povestește despre gazda ei că, deși era un copil studios, care iubea arta, Codrin ?ê?£tefănescu reușea să-și șocheze părintii cu năzbâtiile sale. După care intervine chiar el care spune cu vorbele lui: „Parcă eram două persoane într-una singură”. Bineînțeles că, pentru nimeni nu a contat faptul că percepția acestei „dedublări” este catalogată, de obicei, drept o manifestare schizofrenică. ?ê?£i asta pentru că, odată lansat pe „pârtia” vorbelor, el a dat-o exact în cea mai clară mitomanie megalomană: „La 7 ani eram deja membru al Asociației Filatelice din România, la 8 publicam primul articol de specialitate, iar la 11 primeam primul meu premiu internațional pentru un articol de specialitate”. Păi Einstein era mic copil pe lângă acest Codrin. ?ê?£i poate că doar Mozart ar fi putut să-l egaleze în precocitate. Din păcate istoria culturii universale nu a „omologat” încă titlul onorific de „Mozart” al filateliei. Iar pentru a ne demonstra că, totuși, a fost și un copil obișnuit, omul se laudă și cu niște chestii cu mult mai credibile pentru un mucos: „piuneze și gumă de mestecat pe scaunele profesorilor, șicanarea colegilor etc”. După care o ia din nou prin bălării și povestește cui a avut chef să-l asculte că „a fost prins de directoare în timp ce le vindea colegilor mai mari țigări Kent”. Născut în anul 1968, Codrin ?ê?£tefănescu a avut 7-8 ani prin 1975-76. Adică pe niște vremuri de relativ belșug, în care țigările Kent se puteau cumpăra, la pachet ori chiar la bucată, de la orice tutungerie de cartier. De ce ar fi avut nevoie colegii mai mari să le cumpere de la el, când își puteau face singuri rost de ele? Dracu știe, dar din nu se știe ce motive, acest „Mozart” al filateliei a simțit nevoia să se considere și un soi de al Capone, la fel de precoce. Iar „afacerile” cu Kent au fost doar un fleac. ?ê?£i asta pentru că, la vârsta la care, pe atunci, băieții se ocupau de colecționarea „surprizelor” din pachețelele de gumă de mestecat și doar cei din familii mai procopsite își permiteau să viseze la vreo jucărie în formă de automobil pus în mișcare de baterii, junele Codrin devenise deja un mare iubitor de carte rară, stampe, numismatică și filatelie. Motiv pentru care mucosul care era el pe la mijlocul anilor 70, și-a și câștigat, rapid, aprecierea marilor specialiști în domeniu. „George Buzdugan, Gheorghe Niculiță, Valentin Barbu, Severin și Kiriac Dragomir au fost profesorii mei. Ne întâlneam la Cercul Filatelic, unde se dezvoltase o rețea de negustorie”. Stampe, carte rară? Dacă ar fi povestit despre numere mai vechi de un an din revista Rahan, parcă l-am mai fi crezut. Iar povestea cu academicianul George Buzdugan, unul dintre cei mai mari numismați ai României, care s-ar fi făcut parte dintr-o rețea de negustorie care funcționa la Cercul Filatelic, este doar ceea ce psihiatrii numesc un „delir bine organizat”. Dar de, te pui cu precocii ăștia?
Dar cel mai delirant episod al poveștii îndrugate de Codrin ?ê?£tefănesecu este cel în care susține că, în urma unor boacăne pe care el le făcuse la școală, taică-su i-a făcut o percheziție în cameră. Iar acolo, ce să vezi: a găsit un adevărat muzeu: cărți, monede, stampe. Iar astea nu au fost nimic: undeva sub pat a descoperit și o mare sumă de bani: 74 375 de lei, legați cum zice el, „în fișicuri”.
„Atât strânsesem eu la 11 ani. Mi-am luat o mamă de bătaie de nu m-am văzut, prima și ultima, ce-i drept. Mi-a confiscat banii cu care, ulterior, a aranjat casa și și-a cumpărat un Fiat. Mda, deosebit de eficient micul „al Capone”: pe vremea aia 74 de mii de lei se adunau, de angajații cu salarii mari, într-o viață de om. De fapt, și asta nu este decât o altă minciună megalomană. La începutul anilor 80, exista „Legea ilicitului” care a băgat oameni în pușcărie pentru sume cu mult mai mici. Realitatea este că, în loc să apuce să-și renoveze casa, tatăl unui țânc la care se găsea o asemenea avere avea toate șansele să înfunde și el pușcăria.
De la frații politici, fără număr, fără număr!
Dar imaginea publică a lui Codrin ?ê?£tefănescu este legată, intim, de politică. Politică în care s-a comportat ca un veritabil „traseist”: a fost membru, cu funcții nu chiar lipsite de importanță în Partidul România Mare, în Partidul Conservator, din nou la România Mare, iar acum freacă menta prin PSD. Motiv pentru care, cel mai bine îl cunosc foștii lui frați într-ale politicii. Iar unul dintre aceștia este chiar Corneliu Vadim Tudor. Care la un moment dat, într-o perioadă în care Codrin ?ê?£tefănescu dăduse bir cu fugiții și plecase la alt partid l-a și „încondeiat” în stilul său caracteristic: „Până acum, mie mi-a fost milă de numitul Codrin ?ê?£tefănescu. L-am tratat ca pe un bolnav psihic, care are nevoie de compasiune și de ajutor. Îmi era rău, fizic, când îi vedeam capul ca un ou de lemn, umplut cu maioneză mucegăită. Dar scârba mică era posedată de draci.
Limbricul era bolnav de ură, ulcerat de ambiții care îi schimonoseau fața, și așa strâmbă, de parcă fusese „mângâiată“ de forceps. În anul 2001, după ce a fost făcut deputat pe listele PRM, crease o atmosferă atât de urâtă în acest partid, pe care îl teroriza cu ifosele lui de „revoluționar“, „anticomunist“ și „reformist“, încât a fost dat afară ca o măsea stricată. După o vreme, el s-a pripășit la PSD, unde a făcut pereche cu alt pitic chelios și complexat, tot traseist politic și el, și tot cu o orientare sexuală pidosnică, pe nume Cozmin Gușă. Nici la PSD n-a făcut pușlamaua C. ?ê?£tefănescu prea mulți pureci, fiind silit să plece și de acolo. După câteva eforturi disperate să găsească niște fraieri care să se uite în gura lui de canal, handicapatul s-a aciuat la PC. Acolo s-a ținut tot de bârfe și intrigi murdare. Una dintre obsesiile acestui prost cu ifose, care a ciugulit câteva informații de prin calendarele de perete și se dă cult la cap (deși e analfabet, la redacția noastră fiind niște articolașe agramate de-ale lui) era să se bată pe burtă cu toată lumea. Periodic, cam de 2-3 ori pe an, el era dus, mai mult mort decât viu, la o clinică medicală din Franța (Lyon), unde își trata boala mintală. Apoi, se întorcea de la acel ospiciu cu forțe malefice noi. În anul 2009, împreună cu câțiva șmecheri din PSD, ?ê?£tefănescu a fost parașutat lângă mine, sub pretextul că vrea să mă ajute în campania pentru Parlamentul European. În realitate, mai mult m-a încurcat, având în vedere că un dement ca el este insuportabil în orice colectiv, fiind un factor dizolvant; în câteva rânduri, am strigat la el ca la o slugă hoață și l-am amenințat că-l arunc pe fereastră.Nu mai intru în amănuntele vieții de rahat a acestui rebut uman, care înjură, mai rău ca ultimul birjar, de „Paște“, de „Christoși“, de „Dumnezei“ ș.a.m.d. Acesta a fost, de altfel, unul dintre motivele pentru care un creștin practicant ca mine l-a ținut la distanță, cu dezgust.” Iar acum, acest Codrin ?ê?£tefănescu se învârte prin PSD, doar, doar o primi și el vreun ciolan de ros.
?óÔé¼?¿Nicolae Bucur