Home Actualitate Codrut Seres – al saptelea demnitar pe lista Comisiei speciale de la...

Codrut Seres – al saptelea demnitar pe lista Comisiei speciale de la Cotroceni

DISTRIBUIŢI

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut ieri preşedintelui României să convoace Comisia Specială de la Cotroceni pentru a fi analizat şi cazul fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş. Acesta este cercetat într-un prim dosar, cel al privatizărilor strategice pentru săvârşirea infracţiunilor de trădare prin transmiterea de secrete ce aduc atingere siguranţei naţionale şi constituirea unui grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic. Iar în cel de-al doilea dosar, procurorii îl anchetează pe fostul ministru al Economiei pentru săvârşirea infracţiunilor de subminare a economiei naţionale şi sprijinire a unei asociaţii infracţionale în cadrul SC Hidroelectrica SA. În acest context, Şereş a declarat numai cu privire la prima cauză că este vorba despre acelaşi dosar al -spionilor şi trădătorilor numai că unii dintre ei au părăsit deja ţara-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.