– Pe principiul divin -după chipul şi asemănarea mea-, ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a stabilit Comisia ce elaborează noul Cod de Procedură Penală (CPP), după propria-i experienţă juridică – Şi aşa cum ministrul este un avocat fără prea multă experienţă în domeniu, aşa şi o parte din oamenii care vor scrie legea din Romania sunt stagiari, eventual preparatori – O altă parte a membrilor Comisiei stau prost cu memoria, astfel că nu şi-au mai reactualizat declaraţiile de avere de ceva vreme, iar alţii le-au scris după cum au considerat de cuviinţă – Ca tacamul să fie complet, există în Comisie şi un procuror care, potrivit unui ziar local, ar fi ajutat o notăriţă să scape de un dosar penal – ONG-urile sunt de părere că oamenii care ar fi trebuit să facă acest CPP trebuiau să fie în majoritate practicieni, precum şi experţi în materie de drept comparat.
Comisia ce va elabora noul noul Cod de Procedură Penală, organizată de ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu pare făcută după chipul şi asemănarea ministrului avocat de provincie, care nu are prea multă experinţă. Astfel, avem între cei care vor stabili modalitatea în care se va face justiţie în România o serie de stagiari si preparatori, fără prea mare exeprienţă în materie penală.
Stagiarii şi preparatorii vor elabora noul Cod de procedură penală
Asistentul universitar Diana Ionescu de la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Drept, nu e decât un preparator, fără o zi de practică. Cei doi consilieri de la direcţia de Elaborare Acte normative, Studii şi Documentare din cadrul Ministerului Justiţiei, Radu Florin Geamănu şi Alina Geogiana Ion sunt în fapt doar stagiari în cadrul ministerului. De la aceeaşi prestigiasă Direcţie mai sunt nominalizaţi alţi doi consilieri Juridici, anume Oana Patricia Mezanote şi Carmen Necula, care vin de la INC, unde s-au ocupat de traduceri şi diverse studii, iar acum se vor ocupa de materia penală. Din Comisie mai fac parte şi Judecătoarele Veronica Găina şi Andreea Stoica, care au funcţionat până nu demult ca judecătoare de Tribunal, dar o dată cu promovarea recentă la Curtea de Apel s-a considerat că sunt suficient de experimentate pentru a participa la scrierea Codului de Procedură Penală.
Declaraţii de avere neactualizate
Elena Cismaru, reprezentatul Consiliului Legislativ nu are în mod deosebit cu ce să se mândrească în materie penală, dar are cu ce să se mândrească în materie de declaraţii de avere pe care nu şi le-a mai actualizat din 2004, şi au cam trecut trei anişori de atunci. La acest capitol, Comisia mai are o lipsă, deoarece capul listei, Katalin Kibedi, care se întâmplă să fie şi Secretar de Stat în Minister, şi-a reactualizat declaraţiile după cum a vrut şi mai ales la somarea presei. Atfel, după ce s-a scris în nenumărate rânduri că nu are declaraţia actualizată din 2006, Kibedi a luat pixul şi a scris că are un cont la Banca Comercială, deschis încă din 2005, care nu figurează decât în declaraţia de avere din 2007.
Un procuror care a salvat un notar cercetat de abuz şi fals
O altă -mândreţe- a Comisie este procurorul Valentin Mirişan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, despre care presa regională scria în 2005 că, în calitate de şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică al Parchetului Oradea a propus neconfirmarea unui rechizitoriu. Şi nu a oricărui rechizitoriu ci al unuia în care era implicat un notar public, Daniela Gabor, notar pentru care chiar Ministrul Justiţiei îşi dăduse aprobarea în vederea cercetării pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi 289 din Codul Penal. Partea şi mai interesantă este că potrivit aceleaşi surse, la câteva zile după ispravă, fiica lui Mirişan a fost primită în rândul notarilor publici din Bihor.
Tentativă de a ascunde numele membrilor Comisiei
Despre componenţa Comisiei am aflat abia după ce Societatea pentru Justiţie a făcut o sesizare la Ministerul Justiţiei, în acest sens. Însă numai o sesizare nu a fost de ajuns deoarece la prima petiţie SoJust-ului i s-a răspuns că nume -luminate- se vor ocupa de Noul Cod de Procedură, dar fără nominalizări, abia după o a doua sesizare numele membrilor au fost -declasificate-.
-Ar fi trebuit să participe şi experţi în drept comparat-
Aceasta a fost concluzia Georgianei Ionescu, directorul Executiv al Centrului de Resurse Juridice. De asemenea, Ionescu a mai declarat pentru ziarul -Curentul- că la elaborarea CPP-ului ar fi trebuit să participe mai mulţi practicieni, procurori şi judecători cu experinţă, dar şi avocaţi. Iar Comisia noastră are un avocat, patru judecători şi doi procurori dintr-un total de 17 oameni. Cât despre experţi în dreptul comparat nici nu poate fi vorba.
SoJust susţine că ar fi trebuit o aliniere la normele europene
Despre aceaşi Comisie, Sojust crede că, deşi unii dintre membrii sunt printre cei întâlniţi deseori în asemenea comisii (prof. Neagu, prof Volonciu), aceştia nu au impus până acum modificarea procedurii conform standardelor europene; alţii nu au practică judiciară suficientă, alţii sunt de abia stagiari iar de alte persoane nu a auzit nimeni, sau oricum nu se numără printre profesioniştii cu notorietate. Unul dintre judecătorii aflaţi în comisie este din provincie şi are şi funcţie de conducere, astfel că nu va avea timp să lucreze zilnic, aşa cum s-ar impune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















