Acasă Sport Baptista, Cassano, plus 55 de milioane de euro pentru Kaka

Baptista, Cassano, plus 55 de milioane de euro pentru Kaka

DISTRIBUIȚI

Real Madrid, campioana Spaniei lansează o nouă ofertă celor de la AC Milan pentru brazilianul Kaka, oferindu-i pe Julio Baptista, Antonio Cassano şi 55 de milioane de euro pentru numărul 22 de pe -San Siro-. Madrilenii s-au îndrăgostit de magicianul Campioanei Europei, pe care şi-l doresc cu orice preţ înregimentat în tricoul -alb-violet- de pe -Santiago Bernabeu-. Jurnaliştii de la -Marca- declară că directorul sportiv al lui Real, Predrag Mijatovic, şi vicepreşedintele lui AC Milan, Adriano Galliani, au avut o primă întâlnire, într-un restaurant din staţiunea balneară italiană Forte dei Marmi. Mijatovic a propus suma de 55 milioane euro, plus atacantul brazilian Julio Baptista, împrumutat în sezonul trecut la Arsenal şi a cărui valoare de piaţă de ridică la 25 milioane euro, după prestaţia foarte bună de la Copa America. De asemenea, madrilenii sunt dispuşi să-l cedeze la Milan şi pe atacantul italian Antonio Cassano, jucător pe serviciile căruia Real nu mai contează.

Va pierde Milanul un nou lider?

După ce vara trecută s-a despărţit de liderul Andrei Sevcenko, plecat cu surle şi trâmbiţe la Chelesea, AC Milan se află în pericol să-şi piardă al doilea lider, dacă va accepta propunerea galacticilor madrileni. Kaka a fost golgeterul Champions League, cu 10 goluri, şi omul care a dus-o pe Milan într-o finală răzbunare contra celor de la Liverpool. Evoluţiile deosebite din tricoul formaţiei pregătite de Carlo Ancelotti au făcut din Ricardo Izecson Santos Leite Kaka cel mai râvnit jucător din lume. Mijlocaşul a declarat însă recent că vrea să rămână la Milan, pentru a marca istoria acestui club deosebit. În vârstă de 25 de ani, Kaka a fost cumpărat de cea mai bună echipă din Europa de la Sao Paolo, în anul 2003, pentru aproximativ 9 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.