Home Actualitate Comandamentul de iarna, bine pregatit

Comandamentul de iarna, bine pregatit

DISTRIBUIŢI

Primarul Capitalei a declarat ieri, în cadrul şedinţei Comandamentului de Iarnă, că autorităţile bucureştene sunt pregătite să acţioneze dacă zăpada sau poleiul vor crea probleme participanţilor la trafic, în acest sfârşit de săptămână. Edilul a explicat că fiecare societate este instruită, utilajele sunt în stare de funcţionare, materialele antiderapante gata să fie aşternute pe şosele în cazul în care va fi nevoie, adică totul pare în regulă. Din punctul de vedere al primarului, şi până acum acest comandament s-a descurcat foarte bine, acesta fiind motivul pentru care Videanu nu a cerut alte garanţii în acest sens. De asemenea, demnitarul a ţinut să precizeze că cel mai important este ca poliţia să se coordoneze cu Apa Nova, cea care trebuie să preia acumulările de apă. Reţinut în a face recomandări şoferilor, Videanu a precizat că de acest lucru se va ocupa poliţia, Serviciul Circulaţie care are în subordine fiecare zonă a Bucureştiului. La curent cu ştirile meteo, primarul general a avertizat că în zilele următoare vor începe ploile, care se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar preocuparea principală este reprezentată de fenomenul de polei, care va apărea la minus 2, minus 5 grade.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.