Home Actualitate Conducerea Mittal Steel Galati – anchetata penal

Conducerea Mittal Steel Galati – anchetata penal

DISTRIBUIŢI

Silvian Ionescu – comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu a declarat ieri la Galaţi că directorii Mittal Steel care nu au îndeplinit obligaţiile de mediu asumate prin contractul de privatizare vor fi cercetaţi penal. -Am comunicat domnilor Rosenstock (n.r. – Ludwig Hans, director operaţional), Borş (n.r. – Ionel Borş, senior manager) şi Popescu (n.r. -Vespasian, director de mediu) că acţiunea Gărzii Naţionale de Mediu se îndreaptă către întocmirea de dosare penale a domniilor lor. Mi se pare corect ca responsabilii să plătească. Vom cere colegilor din poliţie datele de identificare a directorilor responsabili pentru neaplicarea legii şi vom documenta dosarele de urmărire penală pe care le vom înainta poliţiei şi procuraturii. Nu ştiu dacă ne oprim doar la cei trei directori-, a susţinut Ionescu. Potrivit şefului gărzii de mediu, până la finele anului trecut s-au investit în instalaţii de protecţia mediului doar 60% din totalul de 176 milioane de dolari asumat prin contractul de privatizare a combinatului siderurgic. Silvian Ionescu a mai spus că -autorizaţia obţinută în 2002, valabilă până la 17 martie 2007, nu este legală, fiind rezultatul unei şmecherii din contractul de privatizare-. Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Mittal Steel Galaţi a refuzat să comenteze declaraţiile lui Silvian Ionescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.