Acasă Actualitate Contract de 3,2 milioane RON, atribuit ilegal de Iorgulescu & Co

Contract de 3,2 milioane RON, atribuit ilegal de Iorgulescu & Co

DISTRIBUIȚI

Acuzați că finanțează diverse proiecte care au legătură cu anumite grupuri de interese, oficialii Ministerului Culturii și Cultelor demonstrează pe zi ce trece că nu au teamă de lege atunci când gestionează fără scrupule banul public. În urma unei ample anchete, reporterii cotidianului "Curentul" au descoperit că oficialii MCC care s-au ocupat de gestionarea Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007", inclusiv ministrul Adrian Iorgulescu, nu au respectat legea atunci când au atribuit companiei Generic Audiovizual SRL o sumă de 3,2 milioane RON pentru promovarea proiectului respectiv. Astăzi, cotidianul nostru vă prezintă în detaliu cum înțeleg mahării din Cultură să managerieze banul contribuabilului, încălcând cu grosolănie legea.
Atribuirea contractului de publicitate media pentru Programul "Sibiu, Capitala Culturală Europeană  – 2007" reprezintă un adevărat manual care conține "sfaturi" practice referitoare la modul în care banul public este manageriat sfidând legea. Inițial, pentru atribuirea contractului de publicitate media (n.r. – vizând strategia de comunicare și promovare a programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007"), Ministerul Culturii și Cultelor a publicat în Monitorul Oficial, Partea VI, nr. 41, din data de 24.02.2006, un anunț prin care informa despre organizarea unei licitații deschise privind "Achiziția publică de servicii" la 30 martie 2006. La data menționată, la licitația deschisă anunțată s-au prezentat doar companiile Publicis SRL și Chelgate Romania Ltd. Deși, legal, legea era respectată și contractul putea fi atribuit, Comisia de evaluare și adjudecare a decis anularea procedurii de achiziție publică întrucât valoarea inclusă în propunerile financiare ale celor doi competitori a depășit valoarea de 3.220.000 RON (exclusiv TVA) alocată pentru respectivul contract (Publicis SRL – 5.577.619 RON; Chelgate Romania Ltd – 4.913.379 RON).  Tot atunci, în mod corect, comisia de evaluare și adjudecare a respins solicitarea companiei Generic Audiovizual SRL de prelungire a termenului de predare a ofertei până la 15 aprilie, pe motiv că "o asemenea măsură încalcă principiul tratamentului egal al competitorilor".
Ca atare, autoritatea contractantă, în speță Ministerul Culturii și Cultelor, a decis reluarea procedurii de achiziție, publicând în Monitorul Oficial, Partea VI, nr. 79, din data de 19.04.2006, un nou anunț. De această dată, de "Achiziție publică de produse" – privind organizarea unei noi licitații deschise la 17 mai 2006. Conform respectivului anunț, pentru ca ofertele depuse să fie calificabile, competitorii erau obligați să îndeplinească anumite cerințe minime, stipulate în Documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei (DEPO), la capitolul "Calificarea ofertanților".
Cele mai importante dintre acestea vizau obligarea competitorilor de a prezenta, cumulativ, următoarele dovezi privind capacitatea tehnică și economico-financiară: ¥ "în ultimii 2 ani au încheiat și executat cu succes cel puțin un contract cu o valoare egală sau mai mare decât suma de 4.000.000 RON, sau echivalentul în euro al acestei sume, al cărui obiect a fost furnizarea de produse și servicii similare"; ¥ "o cifră medie de de afaceri, din ultimii 3 ani, mai mare sau egală cu suma de 4.000.000 RON, sau echivalentul exprimat în euro al acestei sume".
Din cauza acestor rigori, doar 25% dintre cei 13 solicitanți care au achiziționat "Documentația" pentru licitație au fost declarați eligibili de către Comisia de evaluare și atribuire adjudecare a contractului de publicitate media aferent Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană  – 2007" să se califice în faza finală a licitației.

Calificare "forțată"

Conform procesului verbal de deschidere a ofertelor din 17 mai 2006, patru companii au fost acceptate să facă oferte: Publicis SRL, Chelgate Ltd. UK, Generic Audiovizual SRL și Futour Umwelt, Tourismus und Regionalberatung GmbH & Co. KG.
În mod surprinzător, printre cele patru companii admise să participe la faza finală a licitației s-a strecurat și Generic Audiovizual SRL, deși entitatea nu îndeplinea, cumulativ, cele două cerințe tehnice și economico-financiare enumerate anterior.
Concret, așa cum o demonstrează datele oficiale de la Ministerul Economiei și Finanțelor, Generic Audiovizual SRL a înregistrat în ultimii trei ani anteriori licitației (2003-2005) o cifră de afaceri cumulată de 3.187.898 RON, iar în ultimii doi ani declarase venituri totale de 2.857.874 RON. Din acest motiv, oferta Generic Audiovizual SRL trebuia considerată neeligibilă de către autoritatea contractantă încă de la momentul depunerii ofertei.
Cu toate acestea, utilizând un "mic" truc, Generic Audiovizual SRL a fost calificată de mahării din Ministerul Culturii și Cultelor și de cei din Comisariatul pentru Programul "Sibiu, Capitală Culturală Europeană  – 2007" în faza finală a licitației, alături de ceilalți trei competitori (Publicis SRL, Chelgate Ltd. UK, Futour Umwelt, Tourismus und Regionalberatung GmbH & Co. KG) care dovediseră îndeplinirea tuturor cerințelor incluse în DEPO.
Cum a fost posibil așa ceva? Răspunsul este simplu: Generic Audiovizual SRL a prezentat în dosarul său de participare la licitația deschisă organizată de Ministerul Culturii și Cultelor documente fiscale care aparțineau unei companii germane, Scholz& Friends AG Germania. Și asta în ciuda faptului că entitatea germană nu deținea participații în cadrul Generic Audiovizual SRL, nu se asociase în participațiune cu sereleul românesc pentru a depune o ofertă comună – așa cum prevedea art. 43 din OG 60/2001 privind achizițiile publice, dar și DEPO (la pct F 4.1. – "Atribuirea contractului de achiziție publică"), iar documentele financiare pe care le prezentase pentru a acoperi neajunsurile ofertantului autohton nu erau vizate/verificate și de Fiscul român.

Ofertă câștigătoare, în loc de descalificare

Ținând cont de aceste considerente, în conformitate cu art. 57, litera a, din OG 60/2001, Comisia numită prin Ordinul 2154/30.03.2006 semnat de ministrul Adrian Iorgulescu era obligată să se sesizeze și să respingă oferta Generic Audiovizual SRL, pe motiv că ofertantul nu respecta cerințele prevăzute atât de legislația privind acizițiile publice, cât și pe cele din DEPO. Însă nici membrii Comisiei (o parte din ei filosofi și artiști, neinițiați în culisele legislației), nici ministrul Adrian Iorgulescu, nici comisarul Sergiu Nistor, nici directorii Direcțiilor Juridic și Economic din Ministerul Culturii și Cultelor nu au sesizat nimic. Ca atare, nu numai că oferta Generic Audiovizual SRL nu a fost respinsă, ba, din contră, a fost declarată câștigătoare! Pentru nimeni nu a contat nici faptul că, din punct de vedere financiar, oferta Generic Audiovizual, în sumă de 3.220.000 RON plus TVA (exact suma bugetată de contractant!), depășea substanțial ofertele celorlalți trei competitori (Publicis SRL  -2.770.750 RON + TVA, Chelgate Ltd. UK  – 3.132.323 RON + TVA, Futour Umwelt, Tourismus und Regionalberatung GmbH & Co. KG  – 2.703.840 RON + TVA).
Rezultatul: deși, conform DEPO, prețul total al ofertei financiare valora 50 de puncte (punctajul total maxim oferit fiind de 100 de puncte), Generic Audiovizual SRL a reușit să obțină 90,3183 puncte, devansându-i astfel pe ceilalți competitori (Publicis SRL – 86,9591; Chelgate Ltd. UK – 78,1602;  Umwelt – 58,8333).
În mod normal, conform OG 60/2001, completată prin OG 40/2005, efectuarea acestei achiziții publice trebuia considerată contravenție (dacă nu cumva atribuirea s-a făcut ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni care intră sub incidența legii penale) și sancționată cu o amendă cuprinsă de la 3.000 la 7.500 RON. Cu toate acestea, nimeni nu a sesizat nimic, astfel că, la data de 14 iulie 2006, Ministerul Culturii și Cultelor – în calitate de autoritate contractantă – a parafat Contractul de publicitate media (nr. 3538), aferent Programului "Sibiu, Capitala Culturala Europeană  – 2007", cu Generic Audiovizual SRL, și nu cu asociația dintre compania autohtonă și cea germană (GAV Scholz & Friends AG). Pe nimeni nu a mai interesat că, înainte de de încheierea contractului respectiv, autoritatea contractantă era obligată (conform art. 43, al. 2 din OG 60/2001) să solicite legalizarea așa-zisei asociații Generic Audiovizual SRL – Scholz& Friends AG. Ceea ce întărește ideea că acceptarea documentelor fiscale ale companiei germane în scopul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către Generic Audiovizual SRL a fost un simplu "truc" financiar menit a atribui "cu dedicație" sereleului autohton un contract finanțat din bani publici.

Ministrul Iorgulescu și comisarul Nistor manipulează grosolan

Dovadă a faptului că afacerea nu a fost cușeră, stă chiar anunțul de atribuire a contractului de publicitate media, publicat în Monitorul Oficial, partea VI, nr. 161 din data de 08.08.2006 și anunțul de pe portalul www.publicitatepublica.ro, unde se precizează clar faptul că ofertantul câștigător este Generic Audiovizual SRL, nicidecum GAV Scholz & Friends AG – entitate care în realitate nu există. Însă, pentru a acoperi această manevră, în urma căreia Generic Audiovizual SRL a câștigat licitația, la toate conferințele de presă la care au participat, atât ministrul Adrian Iorgulescu, cât și comisarul Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007" au indus în eroare opinia publică, menționând că entitatea care ar fi câștigat contractul de publicitate media ar fi GAV Scholz & Friends AG.

Servicii mai puține pe aceiași bani

Un alt aspect extrem de important, care întărește ideea că la mijloc a fost o manevră, reiese din compararea anunțului privind organizarea licitației publice din data de 30 martie 2006, cu cel privind atribuirea contractului de publicitate media. Astfel, în invitația de participare la licitație, Ministerul Culturii și Cultelor preciza că cele 3,2 milioane RON vor fi puse la bătaie pentru oferirea următoarelor servicii: servicii de vânzare a spațiului sau timpului publicitar (cod CPSA 7440.11); servicii de planificare, creație și planificare a mijloacelor publicitare (cod CPSA 7440.12); servicii de consultanță în domeniul relațiilor publice (cod CPSA 7414.16). Cu toate acestea, în anunțul de atribuire a contractului de publicitate media către Generic Audiovizual SRL sunt menționate doar primele două grupe de servicii, respectiv cele de vânzare a spațiului sau timpului publicitar (cod CPSA 7440.11) și cele de planificare, creație și planificare a mijloacelor publicitare (cod CPSA 7440.12). În mod normal, prin reducerea volumului serviciilor prestate, Ministerul Culturii și Cultelor ar fi trebuit în mod normal să reducă și valoarea contractului plătit către Generic Audiovizual SRL. Surprinzător însă, acest lucru nu s-a întâmplat.
Nu în ultimul rând trebuie precizat că, deși contractul prevedea ca entitatea care câștigă publicitate media trebuie să presteze servicii în perioada 1 aprilie 2006 – 31 decembrie 2007, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Generic Audiovizual SRL a început (teoretic) să presteze doar din 15 iulie 2006.

"Curentul" cere autorităților să demareze o anchetă

Fără a pune la îndoială buna credință a membrilor Comisiei care au selectat Generic Audiovizual SRL și nici efectele benefice generate de campania de promovare media a Proiectului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007", cotidianul "Curentul" cere public reprezentanților împuterniciți ai Ministerului Economiei și Finanțelor, în conformitate cu art. 101, al. 11 din OG 60/2001, completată cu OG 40/2005 ("Orice persoană poate sesiza autoritățile cu privire la încălcarea legislației în ceea ce privește atribuirea contractelor de publicitate media"), să efectueze un control privind modul în care s-a atribuit contractul de publicitate media al Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007". În cazul în care autoritățile vor constata contravenții, cerem să se aplice sancțiunile legale, iar dacă se va dovedi că la atribuirea contractului respectiv s-au săvârșit fapte de natură penală, cerem sesizarea din oficiu a Ministerului Public în vederea tragerii la răspundere a persoanelor care au încălcat legea.

Mahării de la Cultură o dau cotită

Chestionați cu privire la modalitatea în care Generic Audiovizual SRL s-a calificat la licitația privind atribuirea contractului de publicitate media aferent Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007", oficialii Ministerului Culturii și Cultelor au dat din colț în colț. Cu toate acestea, pentru a acoperi urmele licitației, au încercat să manipuleze până la capăt, în speranța că nimeni nu va observa nimic. Astfel, ei au susținut – într-un răspuns scris la o adresă a jurnaliștilor noștri – că la licitația privind atribuirea contractului media "Generic Audiovizual SRL a depus ofertă comună cu Scholz & Friends AG Germania, fiecare dintre acestea asumându-și obligația de respectare a ofertei".
Cu toate acestea, conform procesului verbal de la momentul deschiderii ofertelor (17.05.2006, ora 14.00), cei 7 membri ai Comisiei de evaluare și adjudecare a ofertelor nu au menționat că printre cele patru companii participante la competiție ar fi existat compania GAV Scholz&Friends AG, ci doar Generic Audiovizual SRL.
Rugați insistent să explice cum a fost posibil ca la licitație să participe firma cu identitatea X, iar la final să câștige firma cu identitatea Y, oficialii de la Ministerul Culturii și Cultelor au dat-o la un moment dat cu oiștea-n gard și recunosc faptul că Generic Audiovizual SRL nu îndeplinea cerințele de calificare pentru a face o ofertă, deoarece cifra sa de afaceri pe ultimii 3 ani a fost mai mică de 4.000.000 de RON: "Cifra de afaceri pe 2005 declarată de Generic Audiovizual SRL a fost de 1.093.573 de RON, circa 310.000 de euro". Cu toate acestea, probabil dându-și seama că s-au dat de gol, oficialii MCC au încercat să dreagă busuiocul: "În completare, Generic Audiovizual SRL a prezentat și cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani declarată a partenerului Scholz & Friends AG Germania (…)".
Mai mult, în încercarea e a explica ce gen de contract au oferit, oficialii MCC au susținut că "după cum este încadrat Contractul 3538/14.07.2006", parafat cu Generic Audiovizual SRL, acesta este "un contract de prestări de servicii", cu toate că în anunțul de atribuire se precizează clar faptul că a fost vorba despre un "contract de publicitate media".

Omerta la Cultură

Pentru a lămuri în amănunt modul cum s-a atribuit contractul de publicitate media către Generic Audiovizual, reporterii cotidianului "Curentul" au încercat să poarte o discuție tete-a-tete cu comisarul Sergiu Nistor, numit de premierul Tăriceanu să managerieze Programul "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007". Însă, în momentul în care a aflat subiectul discuției, acesta a refuzat categoric orice dialog. "Nu am ce să discut și nici nu vreau", a fost poziția "cavalerului" Nistor. Ca atare, reporterii cotidianului nostru au încercat să discute cu ministrul Adrian Iorgulescu. Însă, acesta ne-a comunicat prin intermediul consilierului Tudorel Urian că nu vrea să discute, drept pentru care ne-a îndrumat să vorbin cu… comisarul Sergiu Nistor. "El știe ce s-a întâmplat", a fost răspunsul oferit de consilierul ministrului. Culmea, și secretarul general al MCC, Virgil Ștefan Nițulescu – care are în subordine Direcția achiziții publice, a refuzat orice dialog, arătând cu degetul spre… Sergiu Nistor.

"Ticăloșie pe față"

În lipsa unui dialog cu mahării de la Cultură, Tudorel Urian – consilierul lui Adrian Iorgulescu, ne-a remis la redacție un email, în care încerca să dreagă busuiocul și să arate că nu ministrul ar fi cel care trebuie să ofere explicații cu privire la modalitatea în care Generic Audiovizual SRL a câștigat contractul de publicitate media, ci Sergiu Nistor. Iată textul emailului (primit după ce deja aveam poziția scrisă a MCC): "Ovidiu, cavalerul Sergiu Nistor m-a reclamat la ministru că v-am lasat să dați buzna peste el și că – vezi Doamne – s-a speriat de să-i sară inima din piept când l-a văzut pe amicul tău (n.r. – este vorba despre redactorul Alexandru Muscaliu, care are o înălțime de 2,02 m). Așa cum ți-am spus, el a fost numit comisar guvernamental pentru programul Sibiu direct de Tăriceanu, încă înainte ca Iorgulescu să fie ministru, și în această calitate a organizat toate licitațiile legate de proiect. El a spus că nu mai dă niciun fel de referințe legate de programul Sibiu, pentru că din punctul lui de vedere este încheiat, și că nu mai vrea să aibă nici un contact cu presa pentru că "de aia avem responsabil cu presa". Ticăloșie pe față. Te rog, de aceea, să-mi trimiți pentru el, în scris, toate întrebările la care vrei să afli răspuns, eu i le voi da, și în funcție de răspunsul pe care îl vei primi (dacă îl vei primi), vei putea scrie cum crezi de cuviință. Toate bune, Tudorel Urian".

Componența Comisiei de evaluare și adjudecare a ofertelor pentru contractul de publicitate media aferent Programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană – 2007".
¥ Dumitru Borțun (conferențiar universitar doctor, președinte al Asociației Române a Profesioniștilor în Relații Publice) – președinte.
¥ Emil Hurezeanu (jurnalist) – membru.
¥ Oana Gavril (expert, Agenția pentru Strategii Guvernamentale) – membru.
¥ Cristian Radu (coordonator general al Programului "Sibiu, CCE -2007, Asociația "Sibiu CCE 2007") – membru.
¥ Carmen Croitoru (manager cultural) – membru.
¥ Marian Petcu (conferențiar universitar, doctor Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării) – membru.
¥ Bujor Alecu (consilier, Direcția de Cultură și Culte – Patrimoniu Cultural Național, București) – secretar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.