Home Actualitate Copiii rromi traficați în Anglia pot câștiga 600.000 de lire în câțiva...

Copiii rromi traficați în Anglia pot câștiga 600.000 de lire în câțiva ani

DISTRIBUIŢI

Copiii rromi de 5 ani vânduți în România ajung în Marea Britanie să facă parte din bande, unde sunt antrenați sistematic în „meserii“ precum cea de hoț de buzunare și altele asemenea, scrie „Daily Express“. Fiecare astfel de copil poate câștiga în decurs de câțiva ani, până când atinge vârsta la care poate răspunde pentru faptele sale, aproape 600.000 de lire sterline, după cum susțin jurnaliștii britanici. Copiii sunt de regulă vânduți în România de familii extrem de nevoiașe și ajung să fie cumpărați de „baronii“ din Marea Britanie cu până la 16.000 de lire sterline. Sunt ținuți, conform cotidianului „Daily Express“, în condiții mizere și speriați cu povești care de care mai îngrozitoare legate de polițiștii britanici. Astfel, li se spune că odată ajunși la poliție, sunt torturați, ba chiar că asistenții sociali le scot organe precum rinichii și le vând. Așa că întotdeauna se întorc la „stăpânii“ lor, iar dacă sunt prinși, de frică, nu spun nimic. De altfel, mulți nici nu știu limba engleză. Din 2008, polițiștii britanici și cei români au făcut 126 de arestări în astfel de cazuri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.