Home Actualitate Corupția ar putea „îngheța” fondurile europene

Corupția ar putea „îngheța” fondurile europene

DISTRIBUIŢI

România riscă să piardă fondurile de la Uniunea Europeană din cauza încetinirii luptei împotriva corupției. Președintele Grupului de State împotriva Corupției din Consiliul Europei (GRECO), Drago Kos, a declarat ieri, la București, că țara noastră riscă urmări foarte grave, inclusiv înghețarea finanțărilor europene, din cauza încetinirii ritmului luptei împotriva corupției după aderarea la UE. "România este unul dintre exemplele de țări în care atitudinea față de lupta împotriva corupției a scăzut după aderarea la Uniunea Europeană și acest lucru ar putea avea consecințe foarte grave asupra țării dumneavoastră", a avertizat oficialul european.
Președintele GRECO a invocat exemplul Bulgariei, care se află "la un pas" de blocare a finanțării.
Kos a arătat că România avea multe lucruri de făcut în ceea ce privește lupta împotriva corupției și nu le-a făcut. "S-ar putea ca România să plătească, în final, nerespectarea acestor angajamente, așa cum se află în prezent în pericol Bulgaria, căreia s-ar putea să i se înghețe toate finanțările europene, din caza lipsei rezultatelor concrete în lupta împotriva corupției", a spus președintele GRECO.
Totodată, Kos a precizat că Uniunea Europeană așteaptă cu "nerăbdare" rezolvarea situației miniștrilor anchetați de DNA pentru fapte de corupție.
"S-au rezolvat câteva probleme legate de corupție, dar trebuie să se ajungă și la anumite concluzii concrete. Trebuie ca aceste situații să se rezolve într-un fel sau altul și aici mă refer și la miniștrii români anchetați. Știu că există o preocupare din partea instituțiilor statului român pentru rezolvarea lor", a spus oficialul european.
Totodată, Kos a criticat activitatea fostului ministru al justiției, Tudor Chiuariu, deoarece în timpul mandatului său, "lupta împotriva corupției a părut să fie în scădere".
Oficialul european a încheiat pe un ton optimist, exprimându-și speranța că țara noastră nu va fi sancționată.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.