Home Actualitate Cozmin Gușă și Mihai Craiu, la șefia Realitatea TV!

Cozmin Gușă și Mihai Craiu, la șefia Realitatea TV!

DISTRIBUIŢI

Lovitură de teatru pe piața media autohtonă: managementul postului Realitatea TV va fi preluat de tandemul Mihai Craiu (fost director la trustul Intact) – Cozmin Gușă. Cei doi urmează a-i lua locul cunoscutului jurnalist Mihai Toader, care a decis să renunțe la poziția deținută pentru a se reîntoarce în Noua Zeelandă, țară a cărei cetățenie a dobândit-o de mai mulți ani. Surse din interiorul postului patronat de Sorin Ovidiu Vîntu susțin că deja controversatul afacerist se află în negocieri avansate cu cei doi, problemele de ordin financiar fiind rezolvate. Dacă numirea lui Mihai Craiu (director general al publicațiilor "Jurnalul Național" și "Săptămâna Financiară") la Realitatea TV nu este surprinzătoare, ținând cont de faptul că trustul Intact anunța pe 14 august că va înceta colaborarea cu acesta de la 1 octombrie, în schimb numirea deputatului Cozmin Gușă reprezintă o adevărată "bombă". Una care face să explodeze relația dintre controversatul afacerist și liderul PIN.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.