
Greșelile repetate sau comise cu rea voință din partea celor doi lideri ai Uniunii Social Liberale (USL) – Crin Antonescu și Victor Ponta – au băgat România într-un con de umbră în relația cu Occidentul. O lipsă de tact a celor doi infanți politici pentru care Bucureștii vor deconta, la nivel de imagine pentru, mult timp de acum înainte. O situație fără precedent și de o gravitate semnificativă iar greul în sensul reparațiilor „post-război“ ce vor urma va cădea din nou pe umerii diplomației române, nici ea una foarte performantă în ultimii ani din cauza politizării excesive. „Blitzkrieg-ul“ politic purtat de USL cu iuțimea diabolică a unui mecanism aproape perfect în lupta cu adversarii Uniunii a bulversat cancelariile occidentale. Acestea au fost surprinse de „lovitura de catifea“ care se pregătea la București. După ce ani de zile au insistat pentru bruma de justiție existentă în România, occidentalii vedeau cum estul Europei pornește în bloc la vale. ?ê?£ocul politic angrena la rândul său tulburări importante în piețe iar banii europenilor și cei ai americanilor erau jucați ca într-o ruletă rusească. După ce a reușit să „expedieze“ Germania cu un naționalism deșănțat marca Vadim Tudor, declarând că Merkel ar trebui să stea în banca ei, mai pe românește, Crin a reușit să se pună rău și cu SUA. Doi dintre partenerii strategici primordiali ai României, cu care autoritățile de la București au dus muncă de lămurire intensă cum că vrem să devenim o voce democratică în această parte a Europei. Astfel, Crin și compania pseudo-liberală au reușit dintr-un foc să-și asigure porți închise în lumea civilizată. O greșeală strategică imensă coroborată cu un populism ieftin. Nici PSD-ul nu a stat mai bine la acest capitol, cu diferență că liderii din Kiseleff au încercat să repare din mers acest handicap. Coroborate, toate aceste probleme afectează în exterior credibilitatea României iar cel mai lovit sector va fi cel economico-financiar.
Germania și SUA, jignite la pachet
Cireașa de pe tort însă a reprezentat-o ofensa adusă de Antonescu emisarului american în România, Philip Gordon. Un personaj foarte influent la Casa Albă legat ombilical în profesia direct de poate cel mai puternic om al planetei la ora actuală, președintele SUA Barack Obama. În termeni foarte direcți, Crin a venit vinerea trecută în fieful său media la Antena3 unde i-a transmis lui Gordon, cel care îl vizitase anterior la Cotroceni, că este un mare mincinos. O ofensă adusă absolut stupid unui înalt oficial al SUA, așa cum este Gordon. „Eu nu pot să spun când domnul Philip Gordon când după ce vorbește cu mine, după ce vorbește cu Ponta, nu spune un cuvânt despre fraude și mai ales de fraude masive și fraude credibile, iese la presa și declară un asemenea lucru, o asemenea minciună, iertați-mă că nici măcar Parchetul General din România cu toate vastele sale anchete – la țară, parcă sunt anchete sociologice pe vremea lui Gusti – nu a demonstrat până acum fraude semnificative, nu de mare amploare. Eu nu pot să fiu de acord cu astea“, a declarat Crin la Antena 3. O lipsă de diplomație și mai ales de tact pentru un om politic care, dacă își dorește o carieră politică de anvergură, trebuie să aibă și sprijin extern. După ce l-a făcut mincinos pe trimisul lui Obama în România, acesta a insistat cu un aer de mister să spună cu americanii l-au cam împins în direcția revenirii lui Băsescu la Cotroceni. De parcă acest lucru depindea de USL care declanșase demult atacul total și era doar în așteptarea unei decizii a CCR cu privire la validarea sau invalidarea referendumului. Întrebat dacă Statele Unite ale Americii sau cancelariile europene i-au cerut „ceva“, președintele interimar a răspuns că: „Simplu spus și așa anecdotic, da. Mi s-a cerut un singur lucru și nu am fost de acord. Să-l punem înapoi pe Băsescu. (…) Nu direct, anecdotic. Asta a fost toată discuția“, a răspuns el zâmbind, dupa care a mai spus: „nu mi s-a cerut“, apoi s-a fâstâcit enigmatic Antonescu.
Americanilor le stă în gât șampania rusească
Pe de altă parte, problema lui Ponta a constat în faptul că a dorit să joace la două capete. Să se „miruiască“ și de la Est și de Vest. O sabie cu două tăișuri care avea să-i taie avântul politic în lupta sa cu Traian Băsescu. Inițial, Ponta a mers, pe 4 iulie, la ambasada SUA pentru a ciocni o cupă de șampanie cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein. După ce au fost schimbate amabilități și gesturi de curtoazie diplomatică, oficialul american nu a l-a menajat deloc pe „juniorul PSD“. Într-un discurs cu un mesaj extrem țintit americanii i-au explicat lui Ponta că orice luptă politică se dă în limitele legii și fără a trece linia ei. Altfel, România s-ar putea încadra lejer la categoria „failed states“, adică cea a națiunilor eșuate. Un mesaj extrem de dur la adresa loviturii de palat pusă la cale de USL, la care Ponta a înghițit în sec și abia atunci a înțeles că tot acest plan riscă să eșueze lamentabil fără sprijinul actorilor importanți cu care România este deja interconectată în UE și NATO. Un calcul greșit care avea ulterior să anuleze tot mecanismul gândit aproape perfect de USL. Înainte de a cere girul SUA, Ponta fusese deja la ambasada Rusiei pentru o întâlnire cu E.S. Oleg Malghinov cu ocazia zilei naționale a Rusiei. Atunci, Ponta și-a exprimat dorința unei mai bune colaborări între cele două țări. „Ambasadorul Rusiei: Să bem pentru prietenia dintre România și Federația Rusă“, a spus diplomatul rus, iar premierul României a răspuns: „Domnule ambasador, ca să fiu cinstit, putem bea și pentru președinții noștri“. O glumă țintită la persoana lui Traian Băsescu, un personaj incomod pentru Moscova în vârful Cotrocenilor care a pus bazele unui parteneriat strategic cu SUA la Marea Neagră. Evident, un inconvenient pentru Rusia care nu vede deloc cu ochi buni amplasarea scutului american antirachetă în proximitatea brâului său de securitate.
România pusă să aștepte în anticamera diplomațiilor franceze și britanice
?ê?£i Europa privește acest tandem mult mai circumspectă după cele întâmplate în România. Franța nu a uitat se pare jignirea pe care Ponta i-a adus-o în urmă cu câteva luni fostului președinte Nicholas Sarkozy. Atunci, liderul PSD a declarat despre acesta că este „un bufon“ și copia fidelă a lui Traian Băsescu. Chiar dacă la Palatul Elysee au ajuns socialiștii lui Francois Hollande, diplomația franceză au tratat cu răceală guvernul Ponta pentru că în lumea civilizată președintele reprezintă nu numai o persoană, ci și o instituție cu tradiție. Săptămâna trecută, ambasadorul francez la București, Philippe Gustin, a cerut o întrevedere la ministrul de Externe, Titus Corlățean. În cadrul acestei întrevederi, trimisul francez s-a asigurat că decizia CCR va fi pusă în aplicare fără nici o ezitare. A urmat apoi o întrevedere a acestuia cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, acolo unde a primit asigurări că totul va decurge în spiritul legii. Numai că toate acestea nu au fost suficiente pentru ca Franță să poată șterge cu buretele ofensele aduse de Ponta lui Sarkozy. Anterior, MAE anunța că șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, nu va putea fi prezent la Reuniunea Anuală a Diplomației Române care urmează să se desfășoare pe 3 septembrie. De asemenea, s-a preferat de către cele două diplomații o întâlnire bilaterală în marja reuniunii Gymnich, care se va desfășura în Cipru, în perioada 7-8 septembrie 2012. Un semn clar că relațiile franco-române nu se mai regăsesc pe același palier ca înainte. Acest lucru se întâmplă și în cazul Marii Britanii, acolo unde ministru de Externe, William Hague, nu mai acceptă decât întâlniri fugitive pe aeroport cu miniștrii și diplomații românii.
Reconciliatorii
Gafa de a nu încerca să explice la Washington și în cancelariile europene acțiunile USL a adus acestei construcții politice numai prejudicii. Cei doi lideri au reușit în acest scurt timp să trimită PSD și PNL-ul într-o zonă de credibilitate redusă. Este adevărat că nici nu aveau cum să îmbrace cât mai vandabil această poveste care evident mirosea a abuz de putere de la șapte poște. Totuși o explicare succintă și o mai multă predictibilitate ar și scăzut în mod cert presiunile occidentale care s-au făcut ulterior. Dar „masterplannerii“ USL au crezut că mersul pe burtă în astfel de situații este o soluție iar occidentalii nu vor fi informați în timp util despre tot ce se petrece la București iar planul va reuși până când se vor dezmetici toți. Interesul cancelariilor străine a fost evident amplificat și de situația din Ungaria în plan politic și de cea din Grecia în plan financiar. Toată lumea a privit îngrijorată la efectul de domino pe care criza politică și cea economică deja instalate în această zonă o au și asupra României, prima țară UE ca mărire din această zonă. Dacă Antonescu este complet izolat de restul lumii, Ponta încearcă acum să repare ce se mai poate din imaginea șifonată a social-democraților. Pentru acest lucru, Victor Ponta a zbura în aceste zile în Africa de Sud, departe de ochii lumii, acolo unde are misiunea imposibilă de a-i îmbuna pe liderii socialiști europeni care se întâlnesc la Cape Town în aceste zile în cadrul Internaționalei Socialiste.
Probleme interne
Dar nu numai în plan extern cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale (USL) au probleme de imagine, ci și în interiorul propriilor partide. O situație extrem de periculoasă de dinainte de bătălia pentru parlamentare. Evident, Geoană nu a pierdut ocazia de a puncta la acest capitol. Imediat după hotărârea CCR de a anunța ca invalid referendumul, Mircea Geoană a apărut ca prin minune cu un interviu la agenția de presă a finului său Adrian Sârbu. „Este clar că sursa principală a tensiunii politice și perioada foarte, foarte delicată pentru România a pornit din partea celui care încă ocupă poziția de la Cotroceni. Dacă aș spune că există un punct care poate fi considerat ca și călcâiul lui Ahile la această operațiune este foarte slaba pregătire în străinătate și în exterior – și în Europa și în America – și este într-un fel și reproșul pe care aliații și partenerii noștri ni l-au făcut spunând că această pregătire nu a existat practic și acest lucru a creat un câmp liber pentru contra-propagandă, pentru insinuare, pentru intoxicare din partea taberei care se apăra. Cred că aici a fost elementul de vulnerabilitate care în cele din urmă a costat din punct de vedere al deciziei finale“, a spus Geoană. Un reproș pe care Geoană i l-a aruncat din fugă „uzurpatorului“ său Victor Ponta. Un semnal al fostului ministru de Externe că lupta pentru șefia PSD este departe de a fi încheiată între el și mai tânărul Ponta. La fel, în PNL există deja așa-numita „aripă Chiliman“ care nu îl mai are demult în grații pe Crin Antonescu căruia i se reproșează eșecul politic pentru suspendarea lui Băsescu și stilul autoritar și discreționar în care a ales să conducă. Nici Varujan Vosganian, un lider cu ștate vechi în PNL, nu mai pare mulțumit în aceste zile cu modul în care Crin a gestionat încercarea de demitere a lui Băsescu iar în viitor este posibil să asistăm la o rebeliune în interiorul liberalilor care ar putea cere convocarea unui congres extraordinar în cadrul căruia Crin ar putea da „testul de credibilitate“ pentru a mai rămâne la cârma acestui partid.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















