Criza poloneză și destrămarea Cortinei de Fier

Atât analiștii KGB-ului, cât și membrii Biroului Politic al PCUS-ului (n.r. – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice)  considerau acordul de la Gdansk drept cea mai mare amenințare la integritatea blocului sovietic de după „Primăvara de la Praga“, din 1968. Astfel că, la 3 septembrie 1980, Biroul Politic a acceptat câteva teze „ca bază de discuție cu reprezentanții conducerii poloneze“, pentru recâștigarea terenului pierdut în fața mișcării sindicale Solidanorsk. În fapt, prin acordul convenit la Gdansk se legalizase opoziția antisocialistă și rolul conducă-tor al Partidului Comunist Polonez în societate era serios pus sub semnul întrebării. Pentru Kremlin, vinovat de succesul Solidarității era Edward Gierek, primul secretar al PC Polonez, aspru criticat de ambasadorul sovietic Aristov pentru pierderea controlului asupra partidului. Pentru contracararea acestui incident, liderii PCUS-ului împreună cu oficialii Liubliankăi au luat decizia schimbării lui Gierek cu Stanislaw Kania, un om aspru, bețiv, responsabil cu securitatea națională în partid. În acest context, rezidența KGB din Varșovia reproducea într-un raport un comentariu satiric pe marginea schimbărilor ce se petreceau sub girul său în Polonia: „Mai bine Kania decât Vania!“, cu alte cuvinte mai bine un comunist polonez decât iminența unei invazii sovietice.  

Solidaritatea, o nucă tare în coasta KGB-ului

De asemenea, raportul rezidenței mai arăta Centrului că, la 6 septembrie 1980, amiralul L. Janczyszyn, comandantul-șef al flotei poloneze, îi avertizase pe doi amirali sovietici că o intervenție militară sovietică nu s-ar fi încheiat cu o „normalizare“, ca în 1968 la Praga, ci cu o catastrofă. „Dacă Polonia este invadată de trupe străine – le-a spus el – va fi o baie de sânge. Trebuie să pricepeți că aveți de-a face cu polonezi, nu cu cehi!“, se arată în raportul trimis Liubliankăi. La 18 septembrie 1980, colonelul Anatoly Pavlov, șeful misiunii KGB din Varșovia, se plângea Centrului că regimul Kania repeta greșelile predecesorilor săi,  încercând să ajungă la o înțelegere cu opoziția, în loc să ia măsuri ferme de represiune. Fiind la curent cu informațiile primite din Polonia, Leonid Brejnev anunța în ședința extraordinară a Biroului Politic din octombrie 1980 un fapt ce devenea realitate: „Contrarevoluția din Polonia ia avânt!!“. „Trebuie să vorbim deschis cu prietenii noștri polonezi. Până acum nu au luat măsuri ferme. S-au situat pe poziții defensive, la care trebuie să renunțe cât mai repede; altfel riscă să fie înlăturați de la putere“, declara Andropov. Din ceea ce am prezentat mai sus rezidă faptul că liderii de la Kremlin erau interesați cu precădere de efectul contagios al Solidarității în unele părți din statele-satelit, fapt ce îngrijora conducerea de la vârful PCUS-ului și, implicit, al KGB-ului. Pentru monitorizarea acestor fenomene dezvoltate în sânul mișcării sindicaliste poloneze, Centrul a pus în practică importante operațiuni de dezinformare în lumea serviciilor de informații, sub ceea ce s-a numit  PROGRESS.

Dezinformarea și ilegalii…

Pentru realizarea acestui obiectiv major, KGB-ul pregătea cele mai bune grupe de ilegali pentru penetrarea obiectivelor de pe teritoriul plonez și, implicit, din țările-satelit, unde mișcările civice și sindicaliste ar fi avut premisele necesare extinderii. Din perspectiva analiștilor CIA, operațiunile Progress au fost cele mai complexe experimente de dezinformare ale rivalilor sovietici, care le-au pus probleme serioase până în momentul dezertării pe pământ american a colonelului Kuclinski, un înalt oficial din lumea serviciilor secrete militare poloneze, în 1985. Prin trădarea acestuia, departamentul sovietic din cadrul CIA a intrat în posesia a peste 600 de pagini de documente speciale cu privire la întrunirile Înaltului Comandament Unit al OTV (n.r. – Organizația Tratatului de la Varșovia), precum și a amplasamentelor Armatelor a Doua și a Treia de pe aliniamentul Balticii – Barents. Întorcându-ne la ilegalii trimiși în Polonia, „Filosof“ a fost poate cel mai bun în ceea ce a privit realizarea de contacte cu membrii mișcării Solidanorsk, sub acoperirea perfectă de scriitor și poet francez. Cel mai important contact pe care acesta l-a realizat a fost cu Tadeusz Mazowiecki, redactorul-șef al săptămânalului Solidarității, Tygodnik Solidarnosc, cu care-i făcuse cunoștință în noiembrie 1980 părintele Andrzej Bardecki. După nouă ani, Tadeus Mazowiecki avea să devină prim-ministrul guvernului condus de Solidaritatea. În acest răstimp, în noiembrie, Yuri Andropov l-a invitat de urgență la Moscova pe ministrul de interne polonez, generalul Miroslaw Milewski, un reprezentant al liniei dure din cadrul Partidului Comunist Polonez. Acesta i-a raportat lui Andropov că fuseseră pregătite liste cu circa 1200 dintre cei mai contrarevoluționari membri ai Solidarității, care urmau să fie arestați imediat ce legea marțială era promulgată. Pentru membrii de la vârful PCUS-ului, situația care mocnea în Polonia era similară cu evenimentele premergătoare revoluției maghiare a lui Imre Nagy, din octombrie 1956. De aceea, KGB-ul și GRU-ul trebuiau să anihileze din start germenii anticomuniști din rândul Solidarității, penetrată din timp de ilegali și de turnătorii vânduți kaghebiști din cadrul Mișcării. Pe 5 decembrie 1980, Andropov lansa către Kania un ultim avertisment pentru măsuri radicale contra Solidarității și a Bisericii în vederea evitării ocupării militare a spațiului polonez. Pus în fața faptului împlinit, Kania trebuia să ia o decizie concretă în fața liderilor sovietici care aveau din timp planurile militare de ocupare a orașelor poloneze de la graniță, care deja era puțin probabilă, după cum apreciase departamentul sovietic din cadrul CIA, pentru că operațiunile sovietice din Afghanistan erau în plină desfășurare. Pe de altă parte, liderii sovietici de la vârful PCUS-ului erau conștienți că nu puteau declanșa simultan invadarea Poloniei cu operațiunea din Afghanistan, care necesita o suprasolicitare a economiei sovietice care deja începuse să dea primele semne de colaps. Potrivit analiștilor CIA, o intervenție militară sovietică în Polonia s-ar fi soldat cu o baie de sânge, precum și cu deteriorarea relațiilor diplomatice cu Occidentul, ceea ce nu ar fi dat bine planurilor lui Andropov.
(Va urma)