
După ce prelungirea duratei reținerii dispuse de către procuror a fost adusă în dezbatere de către procurorul general al României. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține că deciziile CEDO trebuie luate în considerare, în caz de prelungire, în timp ce magistrații se pronunță pentru o durată a reținerii de 48 de ore. Astfel, Cătălin Predoiu afirmă că prin Constituția din 1991 durata reținerii a fost prevăzută la 24 de ore, iar legiuitorul trebuie să decidă asupra propunerii de extindere a acesteia, însă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie va constitui un reper important.
Durata de 24 de ore a fost stabilită pentru măsura reținerii, la nivel constituțional, încă din 1991, data intrării în vigoare a Constituției. Spre deosebire de reglementările din Codul de procedură penală anterioare anului 2003, prin Legea 281/2003, ca urmare a condamnărilor României la CEDO (de exemplu, hotărârea în cauza Pantea contra României din 3 iunie 2003), dispozițiile privind organul competent a dispune arestarea preventivă, durata acesteia și garanțiile ce însoțesc această măsură au fost modificate, schimbarea fundamentală constând în dispunerea acestei măsuri de către instanță, și nu de către procuror, explică Predoiu. Anterior revizuirii Constituției în 31 octombrie 2003, judecătorii CEDO au statuat că procurorul român nu este magistratul independent ce poate decide arestarea preventivă, la momentul respectiv anchetatorul putând lua o astfel de măsură pentru trei zile (72 de ore). În ceea ce privește propunerea de extindere a duratei reținerii de la 24 la 48 sau 72 de ore, Cătălin Predoiu declară că aceasta va constitui o chestiune asupra căreia urmează a se pronunța legiuitorul constituant, după dezbateri ce vor avea în vedere și jurisprudența CEDO. La rândul său, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Horațius Dumbravă, susține că în condițiile actuale termenul de 24 de ore – o durată mult prea scurtă – afectează calitatea actului juridic și poate genera greșeli sau, de ce nu, chiar abuzuri, din cauza presiunii create asupra celui care are dosarul în față, el pronunțându-se pentru majorarea la 48 de ore a măsurii preventive. „Atunci când Constituția a fost revizuită în 2003 (…), constituantul s-a pripit prin faptul că a prevăzut reținerea, ca măsură preventivă și pe care o poate lua și procurorul, doar la 24 de ore“, declară Dumbravă. Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a afirmat recent că este nevoie de o modificare a duratei reținerii la 48 sau 72 de ore (în prezent, aceasta fiind de 24 de ore – n.r.), soluție adoptată și în majoritatea statelor europene și care a fost validată în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















