DISTRIBUIȚI

În ziua de Crăciun, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Teremia Mare, opt persoane care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Cuba, cinci bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la „frontiera verde”, întrucât intenţionau să ajungă în Spania. Totodată, aceştia au mai precizat că din Belgrad până la frontiera cu România s-au deplasat cu diferite mijloace de transport în comun.
În Cuba nu există un salariu minim garantat, fiind înregistrate și salarii de 5 dollari americani pe lună iar salariul mediu este de 30 de dolari americani lunar (767 pesos cubanez), populația trăind într-o sărăcie lucie.
În acest context, miniștrii Sănătății și Finanțelor Publice Sorina Pintea și Eugen Teodorovici s-au deplasat în secret la începutul lunii decembrie la Havana într-o încercare de a recupera datoria istorică a Cubei față de România.

Deplasarea a fost aprobată de premierul Viorica Dăncilă, iar la discuțiile purtate cu vicepreședintele cubanez, cu ministrul local al Finanțelor și cu guvernatorul băncii centrale a participat și ambasadorul român.
Întorși din Cuba, cei doi miniștri ne-au anunțat că vor importa în contul datoriei niște tratamente și medicamente pe care le dezvoltă niște cercetători cubanezi pentru cancer și diabet. Evident că acestea fiind plătite de statul român prin compensarea datoriei vor fi introduse în protocoalele terapeutice din țara noastră
Discuțiile pe sănătate au fost principala temă a întâlnirii, spune Sorina Pintea, pentru că au privit colaborarea dintre România și Cuba în legătură cu o serie de tratamente și de medicamente care se dezvoltă la Havana și care sunt testate în prezent și în alte țări, cum ar fi Statele Unite. Ministrul Sănătății a oferit exemplele a două vaccinuri pentru cancerul pulmonar, medicamente oncologice pentru cancer pancreatic și glinom, de un produs care are efect asupra tumorilor pielii și de un medicament care poate evita amputarea membrelor bolnavilor de diabet.

„Sunt proiecte de miliarde pentru România”, a spus Teodorovici, care a dat de înțeles că aceasta este modalitatea de recuperare a datoriei rămasă după desființarea fostului CAER. „Slovacia face o fabrică de fotovoltaice”, a spus ministrul, care o oferit și exemplul altor țări care colaborează în acest scop cu Cuba, cum sunt Rusia și Franța. Teodorovici a anunțat că de această vizită va depinde viața copiilor români.

Deocamdată nu există o confirmare americană pentru aceste tratamente și vaccinuri anti-cancer, existând doar studii cilinice în diverse faze de testare derulate de un institut din New York.

Solistul de la Compact, Leo Iorga, a cheltuit 20.000 de EURO în Cuba pentru un astfel de tratament dar acum este inclus în programul guvernamental românesc cu Nivolumab (OPDIVO).

Jurnaliștii de la „România, te iubesc” au intervievat cercetători de la Havana care susţin că doar ameliorează marile dureri după curele de chimioterapie, cubanezii inventând un tratament complementar vaccinurilor anticancer, un produs homeopat, Vidatox şi este un extract din venin de scorpion albastru. DETALII AICI.

1 COMENTARIU

  1. In vremurile comunismului romanii nu traiau foarte bine dar in Romania veneau mai marii vremii sa se trateze cu gerovital care era un „medicament revolutionat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.