
În interviul dat la Hotnews.ro, Elena Udea povestește la min 17.53 că a venit la ea Culiță Tărâță să-i spună că la DIICOT este un dosar deschis împotriva unor mari comercializatori de cereale în care Florian Coldea ar fi avut un interes. Ea, Udrea, simplu politician la acel moment, s-a dus și a întrebat-o pe Bica despre asta și aceasta i-a confirmat. Aoleu. Ia să vedem ce spune Legea 78/2000 la art. 12 – Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Adică:
– folosul era pentru Culiță Tărâță sau/și traderul de cereale
– persoana neautorizată era Elena Udrea.
Menționăm că nu interesează pe nimeni dacă mediocra Udrea a făcut-o din prostie sau pur și simplu încearcă să se salveze pe sine. Oricum la câte infracțiuni i-au descoperit procurorii acestei rușini a sistemului de justiție, asta e mizilic. Bica o să primească peste zece ani de închisoare exact pe baza codurilor scrise de ea.
{youtube}iHfDDSRkZQA{/youtube}
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















