Acasă Actualitate Cum se pot programa la vaccinare persoanele din etapa a-II-a

Cum se pot programa la vaccinare persoanele din etapa a-II-a

DISTRIBUIȚI
Românii incluși în perioada a doua a campaniei de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații „care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale” – se vor putea programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00.
În cazul angajaților, înscrierea în platforma de vaccinare va putea fi făcută de către angajator, în timp ce o persoană cu vârsta de 65 de ani, de exemplu, poate fi înscrisă prin medicul de familie sau sunând la un call center – 021.414.44.25, conform coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Potrivit medicului militar, platforma va fi gata în 15 ianuarie.
Pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, prin medicul de familie sau prin call center. Va exista un număr unic la nivel național – 021.414.44.25 -, iar sunând la acest număr apelurile vor fi preluate în cele 42 de call center-uri distribuite în fiecare județ.
O altă modalitate de programare va fi prin direcțiile de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor, care își pot face cont și pot înscrie pe platformă până la maxim 10 persoane din familie.
Aceeași procedură este și în cazul pacienților cu boli cronice.
În ceea ce îi privește pe cei care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, aceștia vor putea fi înscriși în plaforma de vaccinare de către angajator. Persoana înscrisă intră apoi în platformă, se identifică în baza numărului de telefon, după care selectează centrul de vaccinare, data și ora la care vrea să se programeze pentru vaccinare.
Valeriu Gheorghiță a spus că aceste categorii incluse în etapa a doua de vaccinare nu vor fi prioritizate, adică se va putea vaccina orice persoană inclusă aici, în funcție de programare.
De asemenea, în etapa a doua de vaccinare intră și persoanele aflate în centrele sociale, iar coordonatorul campaniei de vaccinare susține că echipe mobile vor merge în acele centre, începând din 15 ianuarie, iar acolo se vor putea vaccina și angajații acestor instituții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.